Vacanță de septembrie – insula Corfu (II)

Pentru cei care mă cunosc nu este niciun secret că sunt iremediabil îndrăgostită de insula Corfu, una dintre cele mai verzi insule ale Greciei. N-a fost dragoste la prima vedere așa cum s-a întâmplat în Thassos, dar faptul că am revenit de trei ori după prima întâlnire spune multe. La o distanță de opt ani de la prima vizită, când rămăsesem cu gândul la partea de sud-vest a insulei, am decis să mă întorc și să mă cazez în acestă zonă, departe de tumultul stațiunilor din est și din nord.

Vacanță de septembrie – insula Corfu (II)

Prin iarnă am început să caut cazare pe booking, după ce m-am asigurat că găsesc transport cu autocarul până la Igoumenitsa și am verificat programul de ferry până la Lefkimmi. Cu harta în față, am căutat pe rând, cazare în Agios Giorgios Argirades, Marathias, Perivoli și Gardenos-Vitalades. După multe ezitări legate de apropierea de plajă și de raportul calitate preț, am ales Villa Vania din Gardenos, o căsuță mică, cu 4 camere duble și un apartamet cu două camere și parcare proprie (just in case). Nu m-a deranjat că nu are aer-condiționat (nu sunt fan și nici nu este indispensabil), ci doar un ventilator și nici televizor, ori mic-dejun. Ce mi-a plăcut cel mai mult, dincolo de pozitie și preț, a fost faptul că avea opțiune de anulare gratuită și rezervarea se putea face fără card de credit. Întrucât era prima oară când autocarul nu ne ducea până în fața hotelului, sau cel puțin într-o zonă apropiată, neștiind cum se procedează pe ferryboat-urile de mici dimensiuni, am acordat o atenție sporită bagajelor.

N-am înțeles niciodată de ce unii oameni când pleacă în vacanță parcă se mută, dar nici eu nu plec doar cu poșeta.  Astfel, am renunțat la troller și am scotocit prin casă după niște rucsacuri din vremea studenției. Într-unul mai măricel și unul mai mic am pus cam tot ce e este necesar pentru o vacanță de vară, iar acolo, pe cel mai mic l-am folosit și la plajă  și în drumeții, peste tot. Tot atunci am pus în practică metodele de împachetere pe care le-am tot văzut pe youtube și nu mi-a venit să cred câte lucruri pot încăpea într-un spațiu atât de mic. N-am renunțat nici la uscătorul de păr și nici la micul fier de călcat. Ei, da, pot să renunț în vacanță și la placa de păr și la parfum, să înlocuiesc cremele de tot felul (mai puțin crema de plajă cu factor de protecție) cu banalul ulei de măsline, dar nu merg nici măcar până la plajă cu hainele boțite. Ba chiar am avut loc și pentru note-book, asta pentru descărcat poze în caz de extremă urgență.

Rupere de nori în munții Pindului

Ca și prima oară, am ales ca perioadă de vacanță începutul lunii septembrie. Dar socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din vacanță și lucrurile nu au stat tocmai cum a vrut eu. Am plecat din București în jurul orei 16.00 pe traseul clasic București-Sofia-Kulata-Promachonas-Veria-Grevena-Metsovo-Ioannina-Igoumenitsa. Traversarea Bulgariei și cea mai mare parte a drumului prin Grecia au fost pe timp de noapte și n-am mai văzut mare lucru, decât de departe Salonicul luminat feeric. Nu ne-am putut bucura nici de cele 47 tuneluri ale autostrăzii care taie muntele. Pe la vreo 4 dimineața, am făcut ultimul popas în localitatea Strata. La fel ca prima oară, ne-a trezit aerul rece de munte, dar de asta plecasem pregătită să-l înfrunt. Totuși, o cafea grecească☕️ fierbinte și potrivită de zahăr a făcut răcoarea mai suportabilă și m-am trezit definitiv.

În cele trei ore pe care le mai aveam de parcurs până în port îmi propusesem să văd micile sate zagoriene pe lângă care trece autostrada și de la care au luat numele o serie de tuneluri, însă încă nu se luminase, drept pentru care n-am văzut decât luminițele împrăștiate ca niște semințe pe un câmp negru.  Nu ne pusesem însă bine în mișcare când vântul a început să sufle cu putere și norii care erau adunați încă de la popas au început să toarne. 🌨🌨🌨🌨Îmi pare rău că din mersul autocarului nu am putut să surprind spectacolul de fulgere și trăznete ⚡️⚡️⚡️⛈⛈⛈⛈care despicau cerul, dar ceea ce vedeam m-a captivat în așa măsură că nici nu mi-a trecut prin minte să scot camera. Ploaia nu s-a oprit până aproape de intrarea în port și singurul meu gând era că umbrelele ☂️☂️☂️☂️erau bine adăpostite în bagajul de cală și ce bine ar fi fost să le iau cu mine în autocar. Am avut noroc că s-a oprit înainte să coborâm în port, însă norii nu dădeau semne că ar vrea să se risipească. După debarcare, am mers să luăm bilete pentru ferry care pleca la ora 8.00. Bineînțeles că la casă nu era nimeni și nici n-a apărut cineva până la 7.45, că doar în Grecia viața se desfășoară în patru viteze: încet, încetișor, pe loc și deloc. 😂😂😂Sunt două companii care asigură transportul de la Igoumenitsa la Lefkimmi și retur, iar dacă luați bilet dus-întors de la aceeași companie puteți beneficia de o reducere. La noi n-a fost cazul pentru că, deși știam exact ziua în care ne întoarcem, nu eram hotărâți asupra orei de întoarcere, 16.00 sau 19.30. Am fost printre primii care ne-am îmbarcat, am lăsat bagajele în locul special amenajat lângă scări (poate dacă aș fi știut de el aș fi luat trollerul) și am urcat în salonul de la primul etaj.

Călătoria cu ferry și cazarea

Ferry era aproape gol, astfel că am putut să ne așezăm unde am vrut și chiar să ne întindem să ne dezmorțim oasele pe canapele late și confortabile. Călătoria durează între 50 și 60 de minute, cu tot cu acostare, în funcție de intensitatea vântului. În prima parte a călătoriei am tras un pui de somn pe canapeaua din salon, apoi am băut o cafea ☕️și am ieșit pe punte. Când aproape se vedea coasta insulei și soarele dădea semne că vrea să iasă din nori am urcat pe puntea superioară cu scaune de jur împrejur și am tras câteva cadre. Înainte de coborâre, tipul de la bar mi-a dat un număr de telefon de la compania de ferry să verific, cu o zi înainte, ce ferry și la ce oră pleacă din Lefkimmi spre Igoumenitsa, nu de alta, dar tocmai se dăduse dezlegare la greve și, de regulă, ultimul ferry dacă nu este suficient de încărcat, nu pleacă😲. La ora 8.55 ferry acosta în Lefkimmi unde ne așteptau niște prieteni care sosiseră cu câteva zile înaintea noastră cu mașina proprie și care aleseseră să se cazeze excact în aceași stațiune, fără să ne fi înțeles în prealabil să petrecem vacanța împreună. La ieșirea din port am făcut dreapta pe șoseaua ce leagă Kavos de Corfu Town apoi  stânga urmând indicatorul Vitalades apoi am mers drept, ocolind satul și urmând indicatorul Gardenos beach.

În aproximativ 20 de minute, incluzând o pauză pentru aprovizionarea cu apă la Lidl, am ajuns la cazare. Marele nostru noroc a fost că am reținut perfect în memoria vizuală harta Google și aspectul exterior al clădirii, altfel am fi ratat intrarea pentru că tabela cu numele vilei fusese smulsă de vântul din noaptea precedentă. În curte ne-a întâmpinat Eleni, proprietara, nedumerită că aștepta două persoane și noi eram patru. Am lămurit-o repede cine rămâne și cine pleacă, iar ea ne-a condus în cameră, la etaj de unde vedeam și marea și muntele. Prima impresie a fost, ok, unde e camera? La intrare, în partea stângă,  era cuierul prins în perete,  pe dreapta kichineta care era bucătărie în toată regula, cu plită vitroceramică cu două ochiuri, hotă, chiuvetă, dulapuri cu veselă și jos și suspendate, cafetieră și un frigider mare cu congelator, mai ceva ca într-o bucătărie de bloc, iar în față, un pat pentru o persoană și o altă ușă. Am deschis-o și am văzut și camera, cea mai mare în care am stat vreodată în Grecia. Două paturi simple lipite, noptiere, măsuță de toaletă cu oglindă pe care era un radiocasetofon (a suplinit cu succes lipsa televizorului) și dulap de haine în trei canate în care am găsit o pernă suplimentară, pături și o umbrelă pentru plajă ⛱. Baia, destul de mare, comparativ cu cele cu care eram obișnuită, cu vană și perdea. Pe balcon am avut masă cu scaune, frânghie și cârlige de rufe, iar pe post de umbrar, altă umbrelă de plajă. Știam că în Corfu camerele sunt foarte mari, dar aceasta mi-a depășit așteptările. În plus, cele 10 prize, inclusiv cea din baie, au sporit confortul si m-au determinat să-i dau nota 10 pe booking. 

Gardenos – plajă, taverne și cam atât

Cu toate că norii nu se risipiseră de tot, am facut o scurtă incursiune spre plajă și am facut cunoștință cu satul, că stațiune nu se poate numi 🤔. Din Vitalades și până la mare sunt vreo 2km pe care sunt „împrăștiate” 2 minimarket, 6 taverne, dintre care 3 pe plajă, un beach-bar și vreo 50 de unități de cazare, cele mai multe studiouri în sistem self-catering. Imaginea plajei era dezolantă, nisipul ud, șezlongurile strânse, iar umbrelele din stuf care nu căzuseră răpuse de vânt păstrau cicatricile furtunii din seara precedentă. Cerul și marea erau gri, iar vuietul e greu de descris în cuvinte. 

Era clar că ziua era compromisă în ceea ce privește statul în aer liber, chit că temperatura nu era chiar foarte scăzută. Și dacă prima seară am petrecut-o cu prietenii care ne-au povestit despre vacanța pe care o petrecuseră în insula Naxos,  de a doua zi trebuia să ne organizăm cumva să nu murim de plictiseală. Dacă în cursul zilei, când permite vremea, se poate face plajă și baie pe săturate ori se poate lua prânzul la o tavernă cu vedere la mare, seara locul este literalmente mort, iar dacă ajungeți la vreo tavernă pe la ora 9 sau 10 seara aveți toate șansele să vă bucurați de un private dinner.

Zona este foarte izolată și exagerat de liniștită, singurele zgomote care ți-ar putea întrerupe reveria  fiind vântul, valurile, cicadele, broaștele și vocea negustorului de pește. Foarte puțini turiști care stau 7-10 zile, cei mai mulți (nemți, austrieci, italieni sau nordici), familii cu copii mici și foarte mici ori seniori aleg să vină pentru o lună sau pentru toată vara.

Lăsați-i pe greci să negocieze pentru voi

Așa am ajuns  la concluzia că musai să închiriem o mașină, măcar pentru trei zile, dacă nu vrem să ne plictisim de moarte. Partea proastă este că în sat nu există centru rent-a-car, dar se pot închiria motociclete, scutere și ATV. Cum cine cere nu piere, am încercat marea cu degetul întrebând dacă ne pot ajuta touși, cu închirierea unei mașini. Foarte disponibili, au luat legătura telefonic cu un centru rent-a-car care mi-a făcut ofertă pentru un Chevrolet Matiz la 115 euro/3 zile. Mi s-a părut un pic cam mult, chit că venea cu ea din Moraitika, adică de la vreo 20km,  și nu prea am avut loc de negociere. Salvarea ne-a venit de la gazda noastră, Eleni și de la Voula, proprietara vilei de vis-a-vis. După o zi petrecută la plajă printre picături, pe după amiază, am abordat-o pe Eleni și am întrebat-o dacă are vreo cunoștință la un centru rent-a-car.

Cum nu mi s-a întâmplat vreodată ca un grec să-mi spună un NU categoric și să se întoarcă pe călcâie, la fel a procedat și ea, pe principiul, „eu nu, dar știu pe cineva care are”. A strigat-o, la propriu pe Voula, care trebăluia prin curte și a început dialogul peste stradă, ca în filmele italiene vechi.  Negocierea telefonică de o parte și cealaltă a străzii a durat vreo 5 minute și am obținut un Fiat Grande Punto la 90 euro/3 zile, joi, vineri și sâmbătă, cu returnare duminică dimineață în parcarea vilei pe care o păstorește Voula. A doua zi, la ora 9.00, a venit omul cu mașina și a încercat să-și forțeze un pic norocul și m-a întrebat dacă nu-aș putea să i-o returnez sâmbătă seară. N-am apucat să spun ceva că Voula a intervenit prompt și a spus că dacă o vrea mai devreme trebuie să o lase la 70 de euro. Mie îmi convenea, lui nu, așa că a rămas stabilit pentru 3 zile pline în care am colindat aproape tot sudul insulei. Despre periplul nostru, în articolele viitoare…