-
Budincă din must (moustalevria) – desert de post, rapid și gustos
Perioadele de post sunt adevărate provocări atât în ceea ce privește mesele zilnice, cât și deserturile. Îți propun astăzi o budincă din must, un desert de post extraordinar de gustos și ușor de preparat. Am făcut cunoștință cu moustalevria (budincă din must) în urmă cu câțiva ani la cina ikariană de la ferma familiei Karimali. Deși reținusem rețeta, nu am încercat-o până acum. Și îți voi arăta cum poți să o pregătești tot timpul anului, nu doar în sezonul scurt al mustului. Budincă din must (moustalevria) Ingrediente 1.200 ml must 50 grame făină 50 grame amidon de porumb 1 linguriță scorțișoară măcinată 1/3 linguriță cuișoare măcinate 1 linguriță esență de…
-
Cum am petrecut în stil grecesc La Zavat
Nici nu s-a terminat bine vacanța în insula Syros și pe mine m-a apucat din nou dorul de Grecia. M-am mai uitat la poze, am mai pregătit o rețetă grecească, dar a venit canicula și m-a dat afară din bucătărie. Însă când ai prieteni care cunosc tavernele grecești din capitală ca pe podul palmei, vine Grecia la tine. Așa am ajuns într-o după-amiază de foc la Taverna „La Zavat” de pe strada Popa Nan nr. 16.
-
Trigoane cu cremă de vanilie – trigoane Salonic
Trigoane Salonic sau trigoane cu cremă de vanilie sunt printre cele mai populare prăjituri în cofetăriile din Grecia. Îmi aduc aminte că le-am gustat prima oară în urmă cu vreo 15 ani, evident în Salonic. Le-am regăsit în Thassos, în Corfu și chiar în Atena și Pireu. M-a frapat foietajul bine însiropat, umplut cu cremă de vanilie, rece ca gheața, prezentat sub formă de înghețată la cornet. M-am hotărât să fac și eu să fac rețeta de trigoane cu cremă de vanilie și, contrar așteptărilor, mi-a reușit din prima. Rețetă de trigoane cu cremă de vanilie sau trigoane Salonic Mod de preparare La orice prăjitură însiropată, se începe cu prepararea…
-
Salată de capere (kaparosalata) – rețetă de post din insula Sifnos
De sărbători, mesele sunt pline cu bucate apetisante, aromate, dar totuși grele. După câteva zile de sarmale, tobă, cârnați, caltaboși, salată boeuf, cozonaci cu multă nucă și cornulețe cu gem, parcă organismul cere o pauză. Cred că nu se supără nimeni dacă pregătim o rețetă de post când tocmai s-a dat dezlegare la toate cele de dulce. Eu am făcut o salată de capere, rețetă pe care am adus-o din ultima vacanță în insula Sifnos.
-
Ladenia – pizza de post din insula Kimolos
Disputa dintre Italia și Grecia pe tema cine a preparat prima pizza este departe de a se fi încheiat. Italienii susțin că ei au primit-o cadou de la Regina Margherita care a așezat pe un blat subțire roșii, mozzarella și busuioc. Grecii spun că ladenia, pizza de post din insula Kimolos, i-a impresionat atât de mult pe venețieni, încât au adoptat-o și au inclus-o în bucătăria lor, iar pizza italiană este „de import”. Indiferent de origine, mie îmi place și caut să aflu cât mai multe rețete de pizza pe care să le încerc. Anul acesta, în vacanța pe care am petrecut-o în Milos și Sifnos, mai exact pe parcursul…