-
Competiția SuperBlog 2021 – în cifre, emoții și lecții
Sâmbătă, 18 Decembrie, s-a jucat ultimul act din competiția SuperBlog 2021. La fel ca anul trecut, Gala SuperBlog ne-a prins în case, la o întâlnire virtuală pe Zoom. Dar până la Gală, s-au întâmplat multe. Competiția SuperBlog 2021 în cifre Încă de la start, am știut că nu voi scrie la toate la probele, 25 la număr. Întrucât sloganul a fost „Competiția cu tine începe”, mi-am propus să particip la acele probe la care să dau tot ce am mai bun. Așa cum anunțam în articolul de înscriere, obiectivul meu a fost să scriu un singur articol care să fie cel mai bun de până acum. Am scris șase articole…
-
Am grijă de natură cum am grijă de mine și reciclarea are #Farmec
„Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, ne îndeamnă învățătura creștină încă din copilărie. Au curs râuri de cerneală și s-au aprins spirite încercând să definească „aproapele” pe care trebuie să îl iubim. Cu toate acestea, esența îndemnului nu este aproapele, ci tu însuți. Căci dacă nu te iubești pe tine, cum ai putea să iubești pe altul? Da, noi femeile, avem un talent fantastic să ne punem în plan secund și să ne dedicăm trup și suflet celor apropiați, fie că sunt copiii, partenerii de viață, părinții sau prietenii. Am avut și eu perioadele mele în care oricine și orice erau mai presus de mine. Până când, mi-am dat seama…
-
SuperBlog 2021 – harta spre succes
Dacă este toamnă, este SuperBlog. Așa cum ne-a obișnuit din 2008, la 1 octombrie, se deschide cea mai longevivă competiție de blogging creativ care aduce împreună sponsori, jurii și bloggeri de carieră sau la început la drum. Este o competiție de două luni, incitantă și care pune la încercare creativitatea, răbdarea și rezistența. Trăim într-o societate în care competiția este laitmotiv. Însă uneori, este înțeleasă greșit. Vrem să fim primii, să ne depășim adversarii, dar pierdem din vedere că principalul competitor suntem noi. Și pentru a atinge succesul, cu fiecare provocare trebuie să devenim o versiune mai bună a noastră. De aceea, SuperBlog 2021 are sloganul „Competiția cu tine începe”.…
-
Gala Spring SuperBlog 2021, week-end cu peripeții
După mai bine de un an de când pandemia vieții ne-a văduvit de întâlniri offline, ne-am bucurat de Gala Spring SuperBlog 2021 la Hotel Opal din stațiunea Cap Aurora. Despre hotel, voi reveni cu un articol separat.
-
Cu ce mă laud la final Spring SuperBlog 2021?
Competiția Spring SuperBlog 2021 a bătut gongul final. La 1 Martie 2021, ne-am aliniat la start 91 de bloggeri nerăbdători să punem rotițele în mișcare, să ne provocăm imaginația și să surprindem (plăcut) sponsorii și juriile. Și, bineînțeles, să să câștigăm și niște premii. Deși mi-am propus să fiu finalist SuperBlog, nu mi-a ieșit. La jumătatea competiției, planetele s-au aliniat de așa natură că m-au pus pe tușă o săptămână. Mai întâi au fost câteva reacții adverse după vaccinul anti Covid 19 peste care s-au suprapus niște probleme tehnice la blog. Cu toate acestea, Am cu ce să mă laud după Spring SuperBlog 2021 Am scris 11 articole, la 11…