-
Întâmplări hazlii în croaziera Blue-Caves-Navagio
După ce v-am povestit despre peripețiile prin care am trecut până să ajungem în Zakynthos, mi-am dat seama că până acum nu v-am spus nimic despre unul dintre cele mai frumoase momente pe care le-am petrecut într-o vacanță în Grecia. Vă invit astăzi să ne îmbarcăm pe corabie și să navigăm spre una dintre plajele devenite simbol al insulei, cea mai fotografiată, cea mai popularizată și, deși nu-mi place absolut deloc expresia, un must-see în Zakynthos, Navagio.
-
Experiențe plăcute și mai puțin plăcute în zbor spre și dinspre Zakynthos
Călătoriile mele cu avionul se pot număra pe degetele de la o singură mână și nu pot spune că toate au fost plăcute, însă fiecare a fost unică. Prima oară am urcat într-un avion când aveam vreo 10 ani, într-o cursă Constanța-București pe care era cât pe-aci s-o pierdem pentru că nu puteam trece de controlul de securitate. Mama purta niște sandale platformă în care, nu se știe cum și de unde, „pescuise” o piuneză și nimeni nu pricepea de ce urlă alarma. Pe parcursul zborului, tot ce îmi aduc aminte sunt stewardesele înalte, blonde care treceau pe culoar și întrebau zâmbind forțat (mi s-a părut mie): coniac,whiskey, cafea, pepsi? Bineînțeles…