-
12 modalități să ne stricăm vacanța în Grecia. Cum le evităm
Toți ne dorim vacanța perfectă. O visăm, o pregătim din timp, credem că nimic nu poate merge prost și totuși, inevitabilul se întâmplă. În fiecare an, forumurile de specialitate sunt asaltate de turiști care spun că și-au ratat vacanța. Dar nu își dau seama că ei sunt principalii vinovați. Iată 12 modalități în care să ne stricăm vacanța în Grecia, dar și cum putem să evităm foarte ușor acest deznodământ. 1) Sezonul nepotrivit O vacanță în perioada sărbătorilor (Crăciun, Anul Nou, Paști, 1 Mai, Rusalii) sau în luna August, pe lângă prețurile ridicate oferă și un surplus de aglomerație. Va fi foarte greu spre imposibil să găsiți un loc de…
-
Tur culinar în Pelion
Când am planificat vacanța în Agios Ioannis Pelion, nu știam că telepatia funcționează atât de bine și aveam să ne întâlnim din nou, absolut întâmplător, cu aceiași prieteni cu care ne întâlnisem la fel de întâmplător în urmă cu patru ani în sudul insulei Corfu. Dacă prima oară perioada de vacanță s-a suprapus destul de mult timp, acum n-am avut la dispoziție decât câteva ore în prima noastră și ultima lor seară. Și unde puteam petrece mai frumos o seară între prieteni decât la o tavernă?
-
Un deliciu ușor și rapid: hamsie marinată a la Volos
Pentru că este vremea conservelor și peștele este un aliment indispensabil, vă propun o gustare delicioasă, ieftină și foarte ușor de preparat. În ultima vacanță în Grecia la barul hotelului în care am fost cazată, Zefiros Coffe-Bar Pelion, am gustat hamsie marinata a la Volos, preparată în casă de gazdele noastre. Deși nu eram mare fan, mi-a plăcut atât de mult încât am cerut rețeta și am preparat-o până acum de câteva ori. Ingredientele nu sunt multe și nici greu de procurat așa că să trecem la treabă! hamsie (șprot) sare grunjoasă oțet de mere ulei de floarea soarelui mirodenii Mod de preparare Peștele se curăță de capete, intestine, se scoate coloana vertebrală,…
-
Experiențe plăcute și mai puțin plăcute în Agios Ioannis – Pelion
În urmă cu vreo zece ani, pe când nu ratam nicio ediție a Târgului de Turism de la Romexpo, nu pentru a vâna oferte early booking, ci pur și simplu în căutare de inspirație pentru noi destinații, m-am oprit in dreptul standului pe care scria mare Magnesia-Pelion. Habar n-aveam pe unde se află pe hartă, cum s-ar putea ajunge și ce s-ar putea face pe acolo în afară de plajă. Am răsfoit un pic ghidul bilingv greco-român pe care organizatorii îl aveau expus și îl ofereau vizitatorilor și l-am luat pentru un studiu aprofundat în iarna ce avea să vină. L-am citit din scoarță în scoarță visând la o vacanță în peninsulă.…
-
Portokalopita – un desert pentru toate vârstele
Fiecare aduce cu el din vacanță câte ceva ca suvenir. Un magnet de frigider, o scoică frumoasă, o piatră mai deosebită, o floare și lista poate continua la nesfârșit. Mie îmi place să colecționez… rețete culinare. O vacanță, oriunde în lume, fără o incursiune în bucătăria locală mi se pare incompletă și lipsită de unul dintre elementele esențiale ale cunoașterii în totalitate a destinației. Astăzi am să vă invit la o prăjitură delicioasă, un desert ușor de făcut și cu care îi veți impresiona și pe cei mai pretențioși musafiri: Portokalopita.