Surprizele Greciei la TTR VIRTUAL 2021
TTR VIRTUAL 2021, ediția de primăvară a Târgului de Turism al României a reunit pe platforma virtuală o mulțime de expozanți și vizitatori. Pentru mine, a fost o experiență deosebită să mă plimb pe la toate standurile, în căutare de inspirație pentru vacanțele viitoare. Spre deosebire de edițiile anterioare, anul acesta au fost mai puțini expozanți din cei consacrați, dar am observat o creștere a calității prezenței la târg. Participarea internațională a fost marcată de prezența masivă a expozanților din Bulgaria, dar și din Tunisia și Muntenegru. Însă eu am fost fascinată de surprizele Greciei la TTR VIRTUAL 2021 despre care vreau să vă povestesc în continuare.
Surprizele Greciei la TTR VIRTUAL 2021
La ediția offline din toamna anului 2019, discutam cu domnul Giorgios Stafylakis, președintele filialei din România a Organizației Elene de Turism despre zone din Grecia mai puțin promovate și mult mai puțin cunoscute publicului din România. M-a surprins când m-a întrebat ce părere am despre insula Patmos.
Cum eu tocmai mă întorsesem dintr-o vacanță fantastică în Ikaria și văzusem un răsărit fantastic peste insula Patmos, i-am spus că am pus-o pe listă, împreună cu arhipelagul Fournoi-Thimena pe care am petrecut doar o singură zi.
Insula Patmos și insula Leipsoi la TTR VIRTUAL 2021
Prima surpriză a Greciei la Târgul de Turism a fost promovarea a două insule superbe și prea puțin cunoscute la noi.
Insula Patmos, cunoscută ca insula Apocalipsei, este o destinație pentru pelerinaj și reculegere. Este locul în care, într-o mică peșteră ce se păstrează și astăzi, Sf. Ioan Teologul a avut revelația în urma căreia a scris Cartea Apocalipsei.
Peștera Apocalipsei nu este singurul monument religios de pe insulă. Mănăstirea Sf. Ioan Teologul, construită în cel mai înalt punct al capitalei, Chora, domină orașul, alături de vechea fortăreață bizantină.
La malul mării, în portul Skala, se află Capela Sf. Ioan Teologul și rămășițele baptiseriului din perioada creștinismului timpuriu. Aici, se spune că locuitorii insulei au primit sfânta taină a botezului chiar de la Sf. Ioan Teologul.
Pentru călătorul pasionat, insula Patmos are și alte atracții. Una dintre ele este Piatra Kallikaltsou.
Potrivit legendei, piatra este blestemul împlinit al unei mame asupra fiicei sale. Venind de la biserică, unde primise prima Comuniune, fata a vrut să se scalde în apa mării. Mama i-a interzis, însă fata n-a ascultat-o și a plecat. Supărată, mama i-a strigat „du-te și fă-te stană de piatră”, ceea ce se pare că s-a și întâmplat.
Numele locului nu are de a face nici cu mama, nici cu fiica, ci se leagă de numele dat pescărușilor negri despre care v-am povestit că sunt singurii „locuitori” ai insulei Glaronissi, din Ciclade.
Tot în Arhipelagul insulelor Dodecaneze, la mică distanță de Patmos, se află insula Leipsoi. Mica insulă este cunoscută încă din antichitate și, potrivit legendei, este vechea Ogygia, locul în care Calypso l-a ademenit pe Ulyse. Pe o suprafață de doar 16 km2 , insula are nu mai puțin de 36 km de coastă cu plaje care pot satisface pe toată lumea. Sunt plaje cu nisip, cu pietricele, cu intrare lină în apă, dar și plaje stâncoase și abrupte. Pentru că distanțele nu sunt mari și dealurile nu foarte înalte, mersul pe jos de la o plajă la alta este cea mai relaxantă activitate.
Micile Ciclade – vedetele TTR VIRTUAL 2021
Micile Ciclade, sunt patru insule așezate în semicerc, in jurul insulei Naxos. Acestea sunt Iraklia, Schinoussa, Koufonissia și Donoussa.
Potrivit legendei, pe drumul de întoarcere din Troia spre Ithaka, Ulyse și echipajul navei sale au fost luați ostatici de ciclopul Polifem, fiul zeului Posseidon, care locuia într-o peșteră din insula Iraklia. Acesta i-a întemnițat în aceeași grotă în care își adăpostea oile. Ulyse a conceput un plan de evadare, a reușit să-l orbească pe ciclopul care avea un singur ochi și a scăpat, împreună cu echpajul său, ținându-se de burta oilor. Când nava lor se îndepărta, Polifem a început să arunce cu pietre ca să-i oprească. Numai că pietrele nu și-au atins ținta și, câzând în mare, au format insulele cunoscute astăzi sub numele de Avelonissia.
La nord-est de Iraklia, se află Schinoussa, o insulă de numai 8 km2 , ce poate fi străbătută cu mașina sau la pas. Una dintre atracțiile insulei este Peștera Maniatis. Potrivit unei legende locale, un pirat din Mani (sudul Peloponezului) a venit în Schinoussa cu gândul de a jefui biserica Panagia Akathi. În timp ce-și vedea liniștit de treabă, piratul a simițit ochii Fecioarei din icoană ațintiți asupra sa. Enervat, a scos pistolul și a împușcat icoana. Când a ieșit cu prada din biserică, a alunecat, a căzut într-o grotă și a murit pe loc. Localnicii care l-au găsit au dat foc stârvului, iar grota a rămas până astăzi neagră, din cauza fumului.
Donoussa este cea mai îndepărtată de Naxos și, potrivit legendei, locul în care Dionisos, zeul vinului și al petrecerilor, a ascuns-o pe Ariadna, prințesa cretană de care era îndrăgostit.
Ferryhopper – cea mai mare platformă de rezervări pentru bilete de feribot
Fie că se află în arhipelagul insulelor Dodecaneze sau Ciclade, toate insulele de mai sus au ceva în comun. Niciuna dintre ele nu are aeroport, iar accesul se face exclusiv pe mare. Anul acesta, la TTR VIRTUAL 2021, ne-am bucurat de prezența Ferryhopper – cea mai mare platformă de rezervări pentru bilete de feribot.
Ferryhopper este cea mai completă platformă de căutare, rezervare și achizioționare bilete de feribot. Harta interactivă arată în timp real toate conexiunile directe între continent și insulele grecești, prețul minim al biletelor și durata călătoriei.
Se pot rezerva bilete de feribot atât pentru o călătorie dus-întors, cât și pentru circuite în mai multe insule. Eu am folosit-o cu succes anul trecut când am făcut circuitul în Milos și Sifnos. Am ales navele care acceptă e-ticket la îmbarcare și am beneficiat și de o reducere de 30% pentru rezervare timpurie.
Tu ai vizitat TTR VIRTUAL 2021?
Spune-mi într-un comentariu, iar dacă ți-a plăcut articolul, share pe Facebook. Ne vedem și pe Instagram.