
Scrie un jurnal de blog explorator – Superblog 2023
Deși vara nu se lasă dusă, toamna încă nu și-a intrat în drepturi și gândul ne duce tot la vacanță, competiția Superblog 2023 bate la ușă ca în fiecare an, începând cu anul 2008. Și pentru că tot vorbeam de vacanță, anul acesta, organizatorii te invită să scrii un jurnal de blog explorator.
Toată lumea spune că Superblog este cea mai longevivă competiție de blogging creativ și nu greșește absolut deloc. Se împlinesc 15 ani de la lansare și nici pandemia n-a reușit s-o tragă pe dreapta. Eu spun că pe lângă longevivă, este și cea mai frumoasă și completă întrecere între bloggeri.
Scrie un jurnal de blog explorator – Superblog 2023
La 1 septembrie, au început înscrierile și ediția din acest an se anunță un pic mai lejeră decât precedentele, dar la fel la incitantă. De la prima mea participare, în Spring Superblog 2018, s-au schimbat multe. Pe atunci, erau trei probe pe săptămână și ritmul mi se părea infernal. Nu știu cum am reușit să duc competiția la bun sfârșit și să iau și un premiu. Dar, niciodată nu știi de ce ești capabil până nu încerci. În ediția din acest an, prima probă se lansează pe 1 octombrie, iar celelalte, în zilele de marți și vineri.
Nu-ți trebuie prea multe să încerci cu degetul oceanul Superblog, iar la final, să te transformi într-un mic Magelan.
Ai nevoie de un blog în limba română cu minimum 3 luni vechime și 20 de articole publicate. Dacă ai mai multe bloguri, pe diverse teme și ți se pare că o probă se potrivește perfect pe unul din ele, te poți înscrie cu toate blogurile tale. Iar dacă scrii pe un blog colectiv, îl poți înscrie în competiție și scrieți pe rând.
De ce să participi la Superblog 2023
- Îți perfecționezi stilul sau descoperi voci noi pe care nu știai că le ai. Fie că ești veteran în blogging sau abia la început, fiecare probă este o provocare care îți testează creativitatea, originalitatea și disciplina. Descoperi ce îți place și ce nu, îți rafinezi scrisul și capeți mai multă încredere în tine.
- Înveți continuu. Poate că știi deja multe despre SEO, marketing sau storytelling, dar de fiecare dată există lucruri de care nu te-ai lovit până acum. Și cum întotdeauna, teoria e bună, dar practica ne omoară, aici găsești cel mai bun loc să pui în practică ceea ce știi și să experimentezi lucruri noi.
- Scrii constant și disciplinezi. Poate cel mai greu lucru pentru un blogger este să livreze constant conținut de calitate. N-am să ascund că până la prima participare, scriam doar când consideram că am inspirație (și n-aveam prea des) sau este un subiect nu prea abordat. Competiția îți oferă șansa să publici de două ori pe săptămână sau ori de câte ori vrei, probele nefiind obligatorii.
- Simți adrenalina competiției cu ceilalți și cu tine însuți. Nu vei fi singur, ci într-o competiție cu veterani și începători. Dar, principalul competitor ești tu cu limitele tale și obiectivele tale. La finalul competiției, poate te vei clasa pe podium, poate în primii 10 sau la coada clasamentului. Dar, în mod sigur, vei fi un blogger mai bun decât înainte de înscriere.
- Îți faci prieteni noi. Îți spuneam la început că Superblog este cea mai frumoasă și completă competiție de blogging. Și asta se datorează fair-play-ului și sprijinul pe care fiecare îl primește de la comunitatea care s-a creat în timp. Oricând ai o nelămurire, poți cere ajutor pe grupul superbloggerilor și îl vei primi gratuit și necondiționat.
Cum te înscrii în Superblog 2023
- Citești regulamentul, pagina de întrebări și răspunsuri și chiar Ghidul Superbloggerului.
- Scrii și publici pe blog un articol în care îți anunți participarea în competiție. Cititorii vor afla, te vor susține și nu vor fi surprinși că abordezi teme atât de diferite de ce știau ei.
- Completezi formularul de înscriere.
- Ascuți mintea și condeiul, îți iei vesta de salvare și te așezi la timonă.
Te aștept pe corabie să înfuntăm valurile de cerințe și ploaia de premii. Vii și tu?

