
Șamponul pentru copii mi-a revitalizat părul
Șamponul pentru copii era ultimul pe lista alegerilor în cazul unui păr vopsit, uscat, rebel și care cădea din abundență.
Am folosit, de-a lungul timpului, o mulțime de șampoane. De la cele cosmetice la cele dermatologice. De la mărci celebre, străine sau românești, până la ultimele apariții în domeniu.
Nu mai vorbesc de balsamuri, măști de păr gata preparate sau făcute în casă din varii ingrediente. Efectul era de scurtă durată și, în maximum 24 de ore, părul meu își pierdea strălucirea și moliciunea. Buclele naturale își pierdeau forma și părul meu arăta ca o mătură. Unde mai pui și nedumerirea celui de la spălătoria auto când a aflat că nu am câine. Iar asta chiar a pus capac.
Cum am descoperit șamponul pentru copii de la DM
În timpul pregătirilor pentru sejurul în insula Samos, căutam cosmetice travel size. Încă nu descoperisem recipientele reutilizabile în care să-mi iau la drum cosmeticele preferate. Pe raftul dedicat din magazinul DM, am găsit un singur șampon 2 în 1, într-o sticluță roz. Nu m-am uitat cu foarte mare atenție, plus că nu aveam nici ochelarii, fără de care sunt cam oarbă. L-am luat, l-am pus în bagaj și am plecat în vacanță.
De ce am devenit fan șampon pentru copii
La prima utilizare, părul meu a rămas mătăsos și foarte ușor de pieptănat. Chiar și buclele se aranjau bine, iar aspectul de mătură dispăruse. Inițial, m-am gândit că este vorba despre apă. Și chiar mă bucuram că am găsit în Grecia o apă care să nu apreteze părul.
Totuși, formația de jurist m-a împins să verific toate aspectele concurente. Dacă nu era meritul apei, ci al șamponului? Sau era un efect al celor două?
Deși nu-mi stă în obicei să mă întorc din vacanță cu resturi de cosmetice și încă mai visez la concediul în care să plec doar cu documentele de călătorie și cardul, n-am aruncat flaconul.
După ce l-am folosit și acasă, cu o apă foarte calcaroasă, rezultatul a fost același. În plus, un miros plăcut care persista.
Era momentul să cumpăr o sticlă mai mare de șampon pentru utilizare frecventă.
Am făcut un drum până la același magazin DM și, bineînțeles, tot fără ochelari. Am luat de pe raft sticluța travel size și l-am întrebat pe băiatul din magazin dacă au flacoane mai mari și unde. Că eu nu le văzusem.
Nu vă povestesc ce față am făcut când m-a îndrumat la raionul pentru copii. Mi-am amintit de un fost coleg de serviciu care purta măsura 38 la pantofi. De fiecare dată când mergea să-și cumpere pantofi și spunea ce măsură poartă, vânzătoarea făcea niște ochi maaari de tot, se apleca peste tejghea și-i spunea: „încercați la copii”.
De câteva luni bune îl folosesc și cred că alergătura mea după un șampon bun, eficient și nu foarte scump a luat sfârșit.
Tu te-ai gândit să încerci șamponul pentru copii?
Aștept răspunsul într-un comentariu. Dacă experiența mea ți-a fost utilă, distribuie pe Facebook să afle și prietenii tăi. Nu uita să urmărești contul de Instagram unde pun fotografiile din călătorii. Iar dacă vrei să afli repede ce mai scriu, abonează-te la news-letter.


25 Comments
Imola
Da. Sunt de acord cu tine. Același efect îl aveam de la Johnson pe vremuri. Spun pe vremuri, ca nepoata mea a crescut. Descoperirea mea e alta. Eu din greșeală la mare în loc de șampon am pus în cap ulei de bronz. Consistenta era cam aceeași. Mi-am dat seama abia când l-am udat ca nu făcea spuma. Și ca să îl scot din par am folosit foarte mult șampon. Tot îl simțeam uleios. Însă la uscatura rebela pe care o practic eu cu feonul, a rămas de parca era intins cu placa. Adica asa cum spui tu de bucle. Cam asta e șmecheria coafoarelor. Au o maioneza care da strălucire parului.
Almona Calatoreste
Am folosit și eu pe vremuri Johnson și Dalin, dar n-au avut același efect. Iar ce-ai pățit cu uleiul de plajă am pățit eu cu laptele de corp. Ce să fac dacă nu văd fără ochelari?
Moraru Diana
Nu am folosit niciodata sampon pentru copii. Nici nu m-am gandit vreodata sa incerc. Dar voi incerca, m-ai convins. Felicitari!
Almona Calatoreste
Cu mulți ani în urmă am mai folosit, dar nu cu aceleași rezultate. Acum chiar a fost o întâmplare… fericită.
Eva Anca
Chiar zilele trecute aveam o discutie cu fiica mea (7 ani), care ma intreba de ce nu ma spal si eu pe par cu samponul ei. Adevarul este ca, uneori, ma spal si eu cu samponul de copii, doar ca e Johnsons. Face parul mai matasos, deci chiar este o alegere mai buna decat multe alte tipuri de sampon.
Almona Calatoreste
Să știi că e o alegere bună. Produsele pentru copii sunt mai puțin agresive.
Georgiana
Samponul nu il schimb, dar masca, balsamul da. Insa am folosit si inca mai folosesc de la copii produse precum lotiune de corp si ulei de bebe 🙂
Recipiente de calatorie am luat de pe Pepco cu 5 lei, un set destul de variat de recipiente. Prima data l-am folosit in Maroc, apoi la Gala SuperBlog.
Almona Calatoreste
Eu am schimbat și șampoanele. După o vreme părul meu parcă devenea imun.
Mirela-Carmen
Wow! Ce idee buna, Almona! Niciodata nu mi-a trecut prin cap sa folosesc sampon pentru copii. Multmesc pentru recomandare!
Almona Calatoreste
Sincer, nici mie. Tot timpul mă uitam după șampoane pentru păr vopsit și alte adjuvante.
Oana
Nu m-am gandit la asta! 🙂 Dar de ce nu, e o idee buna!
Almona Calatoreste
Oare se vor supăra copiii pe noi că le folosim cosmeticele?
Anca
Sa stii ca si eu m-am spalat cu samponul fiica-mii si am ramas la fel de surprinsa ca si tine, diferenta este ca eu stiam cu ce ma spal.
Almona Calatoreste
Știi care-i faza cea mai tare? Că dacă aș fi știut, mai mult ca sigur nu-l luam.
Ioana Ishikawa - Constantin
SI eu vreau par moale si matasos!! Sa nu razi de mine, dar eu foloseam mereu ulei pentru bebelus ca metoda de hidratare a pielii. Acum datorita tie imi schimb si samponul :))
Almona Calatoreste
De ce să râd când și eu fac la fel? Iar dacă îl aplici pe pielea udă, hidratează mai bine.
Mirela
Chiar nu m-am gântit la asta, cred că are de-a face cu faptul că nu este agresiv. Folosesc de obicei cremă cu factor de protecție pentru copii, dar o să încerc și șamponul DM, chhiar m-ai făcut curioasă!
Almona Calatoreste
Și eu mă gândesc că produsele pentru copii sunt mai delicate. O să încerc și eu crema de protecție.
Izabella Stefania Stoica
Eu am parul scurt, nu prea am probleme cu incurcatul parului, insa mi se ingrasa destul de repede :(.
Almona Calatoreste
Din păcate aici nu pot să te ajut 🙁
Catalina Coman
Sa stii ca si eu mai apelez la sampoanele pentru copii, atunci cand imi simt parul prea aspru. Ramane tare frumos si matasos, dupa. Plus ca le testez pe toate inainte, sa ma asigur ca sunt fara lacrimi. Deh, am probleme. :))
Almona Calatoreste
Am folosit și eu „fără lacrimi”, dar mi-a venit de hac apa. Într-o perioadă era așa de rea că aveam ochii roșii.
Ramona Popa
Multumim pentru sfaturi! poate il voi incerca si eu:)
Horiana
Multumesc, multumesc!!! Cumparat, spalat, efect: par moale. Ma obisnuisem deja cu ideea ca trebuie sa-mi accept parul rebel si aspru. Am mai folosit ulei cocos, dar rar. Nu prea am timp si rabdare. Dar merita efortul.
Almona Calatoreste
Cu mult drag. Mă bucur că a avut efectul dorit.