portokalopita plăcintă cu portocale
Timp liber

Portokalopita – un desert pentru toate vârstele

Fiecare aduce cu el din vacanță câte ceva ca suvenir. Un magnet de frigider, o scoică frumoasă, o piatră mai deosebită, o floare și lista poate continua la nesfârșit. Mie îmi place să colecționez… rețete culinare. O vacanță, oriunde în lume, fără o incursiune în bucătăria locală mi se pare incompletă și lipsită de unul dintre elementele esențiale ale cunoașterii în totalitate a destinației. Astăzi am să vă invit la o prăjitură delicioasă, un desert ușor de făcut și cu care îi veți impresiona și pe cei mai pretențioși musafiri: Portokalopita.

Portokalopita – un desert pentru toate vârstele

Portokalopita, sau Plăcinta cu portocale am savrutat-o în ultima vacanță în Grecia la barul hotelului în care am fost cazată, Zefiros Coffe-Bar Pelion.

Ingredientele nu sunt multe și nici greu de procurat așa că să trecem la treaabă.

Aluat

1 pachet de foi de plăcintă (cca 400 g)

1 cutie de iaurt, de preferat 10% grăsime ( 250 g)

4 ouă

1 pahar de ulei, de preferat de porumb sau de floarea soarelui (150 ml)

¾ cană de zahăr (1 cană = 250 g)

1 pliculeț de praf de copt

esență de vanilie, după gust

coaja de la o portocală

Sirop

2 ½ pahare apă

½ pahar suc de portocale

2 pahare zahăr

coajă de portocală

Mod de preparare

Se decongelează foile de plăcintă, se taie în fâșii de 1 cm, se răsfiră și se lasă la uscat aproximativ o o oră. Se pot usca și în cuptor, numai aveți grijă să nu le ardeți.

Se bat bine cu mixerul ouăle cu zahărul, se adaugă iaurtul, apoi celelalte ingrediente. La sfârșit se pun puțin câte puțin foile de plăcintă, amestecând cu o furculiță, astfel ca acestea să se repartizeze uniform.

Se așează compoziția într-o tavă unsă în prealabil cu ulei sau cu unt și se dă la cuptorul preîncălzit la 170 de grade, aproximativ o oră, sau până cân se rumenește frumos.

Pentru sirop, se fierb toate ingredientele aproximativ 5 minute, sau până se topește bine zahărul.

Prăjitura se scoate din cuptor și se lasă la răcit, apoi se toarnă siropul fierbinte.

Se servește simplă, cu frișcă sau cu înghețată.

Tips

După ce s-a răcit prăjitura, tăiați-o în pătrățele și apoi turnați siropul.

Poftă bună!

 

9 Comments

Lasă un răspuns

Vrei să primești gratuit ebook-ul

„10 secrete pentru o călătorie perfectă” ?

Introdu adresa de mail!

Mulțumesc că te-ai abonat. Verifică e-mailul pentru a descărca fișierul. Uită-te și în SPAM, acolo unde intră de obicei notificările despre moștenirile din paradisurile fiscal.