Mumkin Pumpkin și cufărul fermecat

Curtea casei de copii e plină de prichindei. Fetițele sar coarda, băieții joacă mingea, iar doamnele nu mai știu cum să se împartă și să fie atente ca micii năzdravani să nu se rănească ori să faca vreo boroboață. Se apropie ora de culcare, dar copiii nu vor sub niciun chip să lase joaca și să meargă la somn în camerele lipsite de culoare și triste.

În pătuțurile lor, micuții îl așteaptă pe Moș Ene să vină și să-i poarte în lumea viselor. Numai pe Răducu, cel mai nou locatar al casei de copii, nu-l prinde somnul. De când s-a prăpădit Buni, cea care avea grijă de el, micuțul visează cu ochii deschiși la ziua când mami și tati vor veni din străinate și-l vor lua acasă. Coboară încet din pătuț și merge tiptil, să nu-i trezească pe ceilalți copii.Se îndreaptă spre camera de joacă unde îl așteaptă prietenul său, Mumkin Pumpkin, căluțul de lemn pe care îl încalecă în fiecare seară.

– Of, căluțule, dacă tu ai fi un armăsar înaripat, ai putea să zbori și să-i aduci înapoi pe mami și pe tati… Aș merge cu ei acasă și am fi din nou o familie frumoasă și fericită, șopti Răducu  înghițindu-și cu greu lacrimile ce-i jucau în ochișori.

– Ei, micuțule, și eu aș vrea să prind viață și să-mi crească aripi, dar pentru asta, un copil ascultător și cu suflet bun trebuie să mă ajute să aduc din pădure cufărul fermecat plin de culoare și magie. Demult, o zână mi-a spus că numai atunci dorința mea se va împlini.

– Păi, să mergem împreună să-l aducem repede, spuse copilul. Să ne grăbim, să ne întoarcem până răsare soarele să nu știe nimeni că am plecat.

– Mergem, răspunse Mumkin Pumpkin, dar trebuie să mai știi ceva. După ce luăm cufărul, nu trebuie să-l deschidem până nu ajungem înapoi aici. Altfel, se rupe vraja. Crezi că poți să-ți stăpânești curiozatea și să aștepți momentul potrivit?

Copilul căzu pe gânduri, căci tare era curios ce minunății s-ar putea ascunde în cufărul fermecat. Dar dorul de părinți era atât de mare și nu voia cu niciun chip să irosească singura șansă de a-i revedea. Așa că promise că nu va deschide cutia până nu se vor afla din nou de unde au pornit.

Cei doi prieteni au plecat și, nu departe, în liziera de la marginea orașului, au găsit cufărul fermecat despre care zâna îi povestise căluțului de lemn. Bucuria a lor a fost mare, iar copilul tare ar fi vrut să vadă ce este înăuntru. Însă își dăduse cuvântul și ar fi fost urât să-și încalce promisiunea.

S-au întors ca vântul și ca gândul, iar când s-au aflat la adăpost au deschis cutia magică. Într-o clipă, casa de copii s-a umplut de zâne, prințese, spiriduși, unicorni, animale din grădina zoologică și păsări care s-au îndreptat spre pereții lipsiți de culoare.

 

–Hei, cine sunteți voi și ce căutați aici, se răsti un creion mic și bont care tocmai se trezise somn.

–Noi suntem stickere decorative și vom da acestei case culoare, magie și bucurie.

– Eeee, obrăznicăturilor! Să nu îndrăzniți să vă apropiați de pereți și mai ales de ăsta de lângă ușă! Aici numai eu scriu. Eeeeu sunt cel care îi măsor pe toți prichindeii și nimeni nu se pune cu mine!

Unicornii au luat repede în spate prințesele speriate și au fugit spre camera fetițelor.

Animăluțele și-au croit drum spre camera băieților în timp ce creionul pus pe harță le fugărea. Girafa, cea cu gâtul lung, s-a așezat pe peretele de lângă ușă și n-a mai lăsat nicio urmă a trecerii morocănosului pe acolo.

Când a văzut asemenea blasfemie, creionul s-a năpustit asupra ei cu vârful lui urât și bont, dar, din cufăr au ieșit sute de fluturi multicolori care l-au împresurat.  Înconjurat din toate părțile, creionul cel ursuz a încercat să fugă pe fereastră. Numai că aceasta nu era adevărată, căci ieșise și ea tot din cufărul fermecat cu stickere de perete, iar clonțosul și-a rupt vârful și a rămas știrb.

Odată pericolul trecut, fluturașii multicolori s-au așezat și ei pe pereții plini de viață.

Dis-de-dimineață, când s-au trezit toți copilașii, nu le-a venit să le creadă ceea ce vedeau. Și-au frecat ochișorii somnoroși și au fugit repede să se spele pe față. Când s-au întors de la baie, zânele și spiridușii erau tot acolo, semn că totul era aievea. Nici doamnelor nu le-a venit să creadă și erau curioase cum se întâmplase minunea.

Toți erau așa de fericiți că nici n-au băgat de seamă că Mumkin Pumpkin nu e cu ei. Zâna își ținuse promisiunea și îl transformase într-un armăsar înaripat care trecuse mări și țări și îi aducea acasă pe părinții lui Răducu.

Din ziua aceea, copiii au mers zâmbitori la culcare în fiecare seară, iar Mumkin Pumpkin și-a luat zborul și a mers să împăștie culoare, magie și bucurie și în alte case.

Tu cum îi faci copilului tău o cameră ca-n basme?

Foto: mumkinpumpkin.ro, unsplash.com, pixabay.com