Mona Rusinescu ne invită să deschidem O carte nescrisă

Astăzi am o surpriză pentru voi. După ce am stat la taifas cu superbloggeri Angela Tudose și Cristian Lucian – alias Cluc, m-am gândit să vă fac cunoștință cu o super superbloggeriță: Mona Rusinescu. Sunt nespus de bucuroasă că o premiantă, ocupanta locului al treilea în competiția Spring SuperBlog 2018 este astăzi cu mine.

Haideți să o cunoaștem!

Almona călătorește: Cititorii îți savurează scrierile, însă, chiar dacă n-o spun, mor de curiozitate să afle cine se află in culisele blogului O carte nescrisă. Povestește-ne mai multe despre tine!

Mona: Permite-mi să încep cu mulțumiri. Mulțumesc, Almona pentru interesul tău și șansa oferită.

Numele meu este Mona Rusinescu. Mona, pentru prieteni și pentru cititori. De formație sunt medic, profesia actuală fiindu-mi cea de mamă. Mamă a doi băieței minunați. Sunt un om împlinit, vesel și optimist. O nefirească, încadrată perfect în Firesc. Am spus-o și în descrierea mea de pe blog, multă vreme m-am visat o femeie de carieră, cu îndeajunsul purtat în siguranță în geantă. Dar, EI, copiii mei, îmtâmplările mele perfecte, mi-au dat lumea peste cap, colorând-o cu fericire (fericirea e colorată, să știi 🙂 ) și iată-mă, aici.

Ai fi putut foarte bine să-ți împărtășești ideile pe o rețea de socializare, pe forumuri sau pe bloguri colective. Ce anume te-a determinat să alegi calea unui blog personal?

Am să preiau un citat dintr-o carte scrisă: Femeia când are idei nu se simte bine! Ei bine, mie îmi place să mă simt bine, așadar am renunțat la a avea idei prea multe. Blogul nu a fost o idee, a fost o continuare firească. L-am creat ca o parte din mine, înlocuind natural caietul pe care mâzgăleam de când mă știu, cu ecranul unui laptop. Am început, inițial să scriu despre mine ca mamă, despre copii și așa mai departe. Era un blog cu un alt nume, pe o altă platformă. Mi-am făcut chiar și domeniu. Până într-o zi.

O bună prietenă mi-a spus: Mame suntem multe și toate iubim la fel. Tu, ești unică. Scrie pentru tine! Atunci am înțeles. Cu adevărat. Eu iubesc să scriu. Asta mi-am dorit întotdeauna, dar conjunctura, viața, firescul, m-au îndepărtat de această dragoste. Acest îndemn, venit din inimă, m-a făcut să-mi caut cuvintele în mine. Să scriu pentru mine. Și am renunțat la toată structura de dinainte. Am creat O carte nescrisă. Pagini de scrieri De(spre) mine, înspre voi. L-am vrut personal, l-am vrut al meu.

De curând am devenit autor și pe un blog colectiv: Literatura ca utopie. Este o nouă provocare, pe care o îmbrățișez cu sufletul întreg.

Când am decis să fac blogul nu știam nimic despre blogging. Am întâmpinat o mulțime de dificultăți. Dacă ți-ar cere cineva un sfat să-și facă sau nu un blog, ce argumente i-ai aduce pro și contra?

Grea întrebare. Eu nici acum nu știu nimic despre blogging, deși înot în aceste ape de aproape șase ani, cu pauze de vreo patru, dar cine mai numără… Nu am argumente nici pro, nici contra. Am doar întrebări. Ce vrei să faci? Cui vrei să te adresezi? De ce vrei să o faci? și Ce aștepări ai? Dacă alegi să îți creezi un blog, doar pentru plăcerea de a scrie, fă-o, scrie, crește și învață pe parcurs. Dacă vrei să fii remunerat, să câștigi notorietate, instruiește-te. Recomand: Gramatica Limbii Române (aceasta o consider o condiție sine qua non pentru orice blogger) și cursuri de SEO.

Pentru mine, SuperBlog a început în joacă. O provocare căreia i-am spus „de ce nu”? Cum a fost pentru tine prima întâlnirea cu deja celebra competiție de blogging?

Habar nu am avut despre ce este vorba. Citisem, cu câteva luni în urmă, un articol cu impresii și concluzii după o competiție de bloguri. Atunci am aflat că există acest concept, dar am uitat repede. În perioada înscrierilor pentru SuperBlog, am dat peste un alt articol, în care se anunța tocmai înscrierea și mi-am zis: hai să văd despre ce este vorba. Am citit condițiile, am văzut că le îndeplinesc și în timp ce adormeam copiii am scris (de pe telefon) articolul de înscriere și gata! Am picat ca musca în lapte, îți spun sincer. Restul a venit ca o surpriză pentru mine. Am „furat” din mers informații și m-am prezentat chiar onorabil, până la urmă.

Așadar și pentru mine a început ca o joacă, doar că nu aveam nicio idee cât de complexă va fi.

Ai participat o singură dată la competiția SuperBlog. Povestește-ne cum ai crezut că va fi și cum a fost in realitate.

După cum am spus, nu știam cum va fi și nici nu mi-am făcut scenarii. Am așteptat nerăbdătoare prima probă, am citit cu atenție enunțul, mi-am scris textul și l-am înregistrat. Abia după câteva zile am aflat despre existența grupului de pe Facebook al competiției și m-am înscris în el. Ei bine, atunci au început să apară surprizele, plăcute. Nu realizasem până atunci, la ce aveam să devin părtașă.

Credeam că va fi strict un concurs, în care textele mele vor fi evaluate de un juriu și am ajuns să descopăr o familie. Oameni foarte talentați, prietenii virtuale (și nu numai) create, o adevărată poveste. Povestea SuperBlog, care se scrie de zece ani încoace. Totul a fost ca un carusel ce m-a purtat prin diferite trăiri și m-am surprins așteptând notele cu emoții mai mari ca la examenele din facultate.

S-a întâmplat să simți că locul tău nu e acolo? A fost un moment care să te pună în dificultate și să îți dorești să abandonezi?

Nu. Am privit de la bun început această competiție, ca pe o șansă. O șansă să cresc, să evoluez. A trebuit să mă mulez pe termene limită, să scriu după reguli impuse. Și am profitat la maxim. Am tratat fiecare probă cu seriozitate, am recitit cerințele și de patru ori. M-am documentat, am corectat fiecare text. Mi-am stresat jumătatea. Îl puneam să îmi citească textele de două ori. O dată fără să știe cerințele și a doua oară după ce a citit enunțul probei. Voiam să mă asigur că ceea ce am scris se înțelege, că ceea ce am vrut să transmit e clar și la îndemână. Abia atunci înscriam articolul. De aceea, nu. Nu am fost supărată, indiferent de notă. Știam că am făcut tot ce am putut. Chiar dacă nu a ieșit perfect.

Am tratat cu seriozitate acest concurs, dar nu l-am luat personal. L-am privit doar ca pe o simplă șansă.

Care consideri că este cea mai mare realizare a ta personal și a blogului tău, in special, în urma competiției?

Concursul a venit ca o validare pentru mine. Că poate nu m-am înșelat și sunt pe drumul cel bun. Mă bucur, în mod deosebit, de oamenii pe care i-am întâlnit. Aceasta e cea mai mare realizare personală. Să văd, că reușesc chiar dacă doar din spatele monitorului, să adun lângă mine persoane  minunate, care cred mai mult în mine decât prieteni de o viață.

Referitor la blog, e încă mic și la început. În urma competiției am câștigat încredere în mine, noi cititori și disciplină. Dar cel mai important lucru, am prins curaj. Am curaj să cred că voi învăța să scriu, că visele mele sunt realizabile și că ceea ce fac nu e în zadar. Nu atât timp cât o fac pentru mine, pentru sufletul meu.

Din postura de integralist Superblog, ce sfaturi i-ai da concurentului Mona la prima participare?

Fă cum ai făcut, că bine a fost! 🙂 Munca, seriozitatea și modestia nu dau greș. Poate nu îți oferă rezultate spectaculoase, imediate. Dar îți vor da mulțumire.

SuperBlog e (repet) o șansă incredibilă de a-ți testa limitele.

Așadar, mi-aș spune: Dă tot ce poți mai bun în fiecare literă ce o așterni și nu lua competiția personal. Muncește și fii mândră de munca ta!

Ai fotografie preferată, care crezi că te reprezintă cel mai bine și te pune în valoare?

Fotografia mea preferată este alături de bucățile mele de suflet. Pe care am ales să nu le expun. De asemenea cred că voi prefera tot timpul instantaneele spontane. Imortalizarea fericirii sincere și tâmpe. Pozele cu mine nu mă impresionează. Sunt un om ca toți oamenii.

Să vorbim un pic și despre proiecte. Ai în derulare sau te gândești la un nou proiect? Face parte din planurile tale o nouă participare în competiția de blogging creativ?

Da, am proiecte și recunosc că toate se datorează curajului dobândit, despre care vorbeam anterior, în acest concurs și oamenilor pe care i-am cunoscut.

Îmi place să scriu și povești personalizate pentru copii. Visez să „cresc” și în aceast domeniu.

În paralel, încerc să îmi făuresc propriile mele aripi și să reușesc să transform O carte nescrisă într-una scrisă.

La SuperBlog voi mai participa, cu siguranță, la ediția din toamnă, după care voi mai vedea. Îmi place acest concurs, îmi plac și culisele lui, dar nu sunt genul de om care își face planuri pe termen lung. De aceea aștept să văd ce și cum va fi.

Mulțumesc mult, Almona!

Îi mulțumesc și eu Monei și vouă celor care ați citit aceste rânduri. Pe Mona și poveștile de care eu m-am îndrăgostit le găsiți pe blog și pe Facebook. Are și poze pe Instagram.