Martha Cinipă – Mamă de 2, super blogger de 10

Dacă săptămâna trecută am stat de vorbă cu Dana Maria Jugăurs, participant cu state vechi în competiția SuperBlog, astăzi, vine la taifas cu super bloggeri Martha Cinipă, un boboc care a trecut cu succes botezul de foc.

Almona călătorește: Cititorii îți savurează scrierile însă, chiar dacă n-o spun, mor de curiozitate să afle cine se află în spatele blogului Mamă de 2. Povestește-ne mai multe despre tine!

Martha Cinipă: Dacă ar fi să mă leg de numele blogului, aș răspunde simplu: sunt mamă de doi, mamă de fată și de băiat. De când îi am pe ei, de când copiii mi-au oferit rolul de mamă, parcă m-am regăsit și mă pot defini și eu mai ușor. Înainte nu știu ce aș fi răspuns, probabil aș fi spus că am terminat facultatea de Sociologie, că sunt pasionată de psihologie (dar că lucrez în domeniu IT), că ador să scriu, să citesc și să fiu în preajma oamenilor. Sunt o persoană sociabilă și îmi plac mult copiii. Îmi doresc tot mai mult să fiu mai aproape de sufletul lor, să le arăt că îi înțeleg, că nu sunt singuri în încercarea de a descoperi lumea aceasta mare. Și cum pot face asta mai ușor dacă nu prin scris?

 Ce anume te-a determinat să alegi calea unui blog personal?

Înainte să intru în concediul de creștere copil, acum aproape 2 ani, am simțit nevoia să am un loc al meu unde să scriu despre perioada aceasta în care voi fi acasă cu cei doi copii ai mei. I-am cerut soțului meu drept cadou de ziua mea, un domeniu și să mă ajute să creez cadrul acestui loc. A fost încântat și m-a încurajat să o fac.

În prima jumătate de an am scris timid, mai mult pentru mine, negândindu-mă că cineva ar fi foarte atent la ceea ce scriu. Era mai mult un jurnal. Dar am început să primesc încurajări, feedback de la oameni cunoscuți sau mai puțin cunoscuți. Atunci mi-am dat seama că ar trebui să scriu în continuare, mai cu direcție, tot din suflet, tot cu sinceritate, dar asumat și cu scopul de a ajuta puțin pe cei ce mă citesc.

Am descoperit că blogul e calea mea spre inima părinților, dar și metoda prin care pot ajunge la mai mulți copii, încurajându-le părinții să vadă frumosul în creșterea lor, să se bucure de prezența micuților, să îi facă să se simtă ca pe un dar neprețuit și să fructifice orice clipă. Timpul trece foarte repede, ei cresc rapid și ne trezim deodată că am pierdut vremea plângându-ne cât e de greu, cât de puțin timp avem pentru noi, când de fapt ei nu ne stau în cale să facem lucruri, ba dimpotrivă, în cazul meu, au venit cu inspirație, energie și dorință de a face și mai multe.

Dacă ți-ar cere cineva un sfat să-și facă sau nu un blog, ce argumente i-ai aduce pro și contra?

Oricine poate avea un blog, daaaar când îți iei angajamentul de a-ți așterne gândurile într-un loc public trebuie să fii pregătit și pentru critici, priviri piezișe, oameni care nu te mai întreabă ce faci pentru că oricum știu de pe blog, nu te mai sună pentru că nu simt că le lipsești. Cel puțin asta se întâmplă când ai un blog personal cum am eu. Pe de altă parte, pe lângă copiii mei și familia mea, blogul îmi aduce o mare împlinire sufletească. Prin intermediul lui cunosc oameni, inspir oameni, îmi arăt vulnerabilitatea tocmai pentru a le arăta că viața nimănui nu e perfectă, îi încurajez, le ofer mici surprize, bucurii, perle spuse de copiii mei. Ca în orice lucru de pe lume, bloggingul are și el părți pozitive și negative. Eu aleg să văd părțile bune și să învăț câte ceva din orice experiență, întâlnire.

 Cum a fost pentru tine prima întâlnire cu deja celebra competiție de blogging?

Superblog a fost pentru mine o provocare de a scrie constant, respectând cerințe tehnice și o dorință de a cunoaște persoane pasionate de scris. A fost un cadru prielnic de a-mi demonstra că pot, că lumea aceasta îmi place, că locul meu e aici.

S-a întâmplat să simți că locul tău nu e acolo? A fost un moment care să te pună în dificultate și să îți dorești să abandonezi?

Nu, nici măcar o clipă nu am simțit că locul meu nu ar fi acolo. În schimb, spre final de competiție, oboseala a început să își spună cuvântul. Ultimele 8-9 articole le-am scris în ultima zi, după ce adormeam copii de cele mai multe ori. Spre final abia așteptam să se termine, recunosc, dar să nu mai spui la nimeni!

Care consideri că este cea mai mare realizare a ta personal și a blogului tău, in special, în urma competiției?

Cea mai mare realizare în urma competiției ar fi că am învățat câteva secrete tehnice în ale scrisului și am făcut cunoștință cu oameni frumoși. Însă toată experiența aș putea spune că este o realizare pentru blog și pentru mine. Sunt de părere că din orice lucru ai de învățat și de la orice om ai ceva de aflat.

Ai o fotografie preferată, care crezi că te reprezintă cel mai bine și te pune în valoare?

Cele mai frumoase poze sunt cele în care sunt cu cei doi copii ai mei. Însă am ales să le protejez fețele în mediul virtual și nu îți pot da una în care să se vadă și ei. Dar am câteva făcute strategic, mai mult eu, mai puțin ei, dar împreună. Nu prea avem oameni talentați în ale fotografiei în familia noastră, momentan, dar chiar și așa tot ne pozăm între noi cum putem. Îmi place să imortalizez momente frumoase.

Uite, îți dau una de pe vremea când Radu era încă înăuntru, iar eu și Sofia ne șopteam ceva frumos, tati ne-a surprins foarte frumos acolo, pe plajă. Poza aceasta e legată și de momentul când blogul abia lua viață, deci cred că mă reprezintă total.

Să vorbim un pic și despre proiecte. Ai în derulare sau te gândești la un nou proiect? Face parte din planurile tale o nouă participare în competiția de blogging creativ?

Anul acesta e un an al schimbărilor în familia noastră. Voi reîncepe serviciul, băiețelul meu începe grădinița, fetița, școala, iar soțul meu va trebui să ne suporte pe toți în acest proces. (O zic în glumă, dar e și un sâmbure de adevăr pe acolo!) Nu pot zice că am proiecte în derulare, dar am două lucruri care îmi doresc să se întâmple și fac pași spre asta. Când lucrurile nu depind 100% de mine, nu îmi place să spun până nu am ceva concret, dar rămâneți aproape.

În ceea ce privește competiția Superblog, nu voi zice nici nu, nici da, o să mă las ghidată de ceea ce simt la momentul oportun.

Îți mulțumesc, Martha, iar pe voi vă invit să-i citiți poveștile pe blog și să o urmăriți pe Facebook și pe Instagram.