Locul unde mai trăia ziua – roman de debut – Mona Șimon

Despre Locul unde mai trăia ziua, romanul de debut al Monei Șimon, știam că va fi o carte captivantă. Cred că i-am așteptat apariția cu aceeași emoție și nerăbdare că autoarea ei. Visam la ea încă de când era doar o idee, o dorință, o carte nescrisă.
Ce nu știam era că, odată începută, mă vor arde degetele dacă o las din mână.

A trecut multă vreme de când n-am mai citit o carte pe nerăsuflate și doar alarma care, inevitabil, sună dimineață la ora 5.00 m-a împiedicat să o parcurg într-o singură noapte.

Locul unde mai trăia ziua un roman captivant și atipic

Romanul „Locul unde mai trăia ziua” este unul atipic și nu urmează șablonul pe care l-am învățat în școală: introducere, intrigă, desfășurarea acțiunii, punctul culminant și deznodământul.

Asta nu înseamnă că îi lipsește vreunul din aceste elemente, ci doar sunt aranjate altfel.

Primul capitol nu este Prolog, așa cum te-ai aștepta, ci Epilog în care criminalul își mărturisește fapta fără nicio urmă de remușcare.

Poți crede foarte ușor că este un roman polițist răsturnat în care știi de la început cine este făptașul și urmează să descoperi jocul de-a șoarecele și pisica între el și anchetatorul chemat să-l prindă și să-l demaște.

Te aștepți la frânturi de indicii, la piste false și, eventual, la o femeie dispusă la orice compromis pentru a-l face scăpat.
Este o capcană atât de bine întinsă de autoare încât nici nu-ți dai seama că ai căzut în ea.

La fel de bine, după câteva pagini, poți crede că este vorba de un roman fantastic a cărui acțiune se petrece într-un loc fictiv, inventat de cineva care se joacă pe calculator cu instrumentele de traducere automată.

Din nou, este o altă capcană pe care Mona o întinde cu multă dibăcie.

Elia, Agnus, Ailina, trei prieteni buni din tinerețe ajunși la vârsta senectuții, sunt trei destine plămădite din dragoste, prietenie, ură, abuz, vină, moarte, viață și unite de o promisiune între doi despre care al treilea nu știe. Secret, iubire, trădare?

Fiecare poartă în minte și în suflet o traumă cu care s-a contopit. Rănile nu se vindecă dacă taci, dar dacă le strigi din fundul unei sticle de alcool este sufcient?

Autoarea nu face economie de cuvinte, dar nici nu le risipește. Când cu duioșie, când frust, cu precizie de bisturiu, romanul te trece printr-un carusel de emoții. Acum totul este albastru ca cerul și marea liniștită, acum negru ca norii ce aduc furtuna sau nopțile în care se petrec cele mai odioase atrocități.

Locul unde mai trăia ziua este un roman a cărui acțiune se poate petrece oriunde și oricine poate fi oricare dintre personaje. N-am găsit nici personajul pozitiv, nici pe cel negativ, ci doar oameni cu bucurii, cu tristeți, cu slăbiciuni, cu vicii, cu angoase, cu frici. Oameni. Vii. Căci, nu-i așa,

Într-o piață de carte în continuă scădere și invadată de comercial și kitsch, Locul unde mai trăia ziua, romanul de debut al Monei Șimon, vine să provoace cititorul nu să afle răspunsuri, ci să-și pună multe întrebări.

Dacă ți-am stârnit curiozitatea, te invit să o citești și să îmi spui părerea ta.