Hotel Kamari Sifnos, locul unde te simți acasă
Acasă este acolo unde te simți cel mai bine. Unde vii cu drag și cineva te așteaptă cu dragoste și căldură. Acolo unde te simți în elementul tău și totul îți este familiar. La Hotel Kamari Sifnos, deși eram doar într-o scurtă vizită de câteva zile, am simțit că am ajuns acasă după o lungă pribegie.
După accidentul nefericit din insula Milos, simțeam nevoia unui moment de respiro, să-mi pun ordine în gânduri. Ploaia toreențială care ne-a întâmpinat în pe insula Sifnos nu părea de bun augur. Hotelul nu este foarte departe de port, la numai 5 – 600 de metri, dar mi-ar fi fost imposibil să mă strecor printre picături cu două bagaje și să o ajut și pe mama. Cei care administrează hotelul au fost extraordinari de receptivi și, în pofida distanței scurte, ne-au asigurat transferul cu o mașină. Nu chiar din port, ci de la sediul agenției Sifnos Travel care este la circa 100 de metri. În ziua respectivă, cea mai lungă sută de metri pe care am parcurs-o vreodată.
Hotel Kamari Sifnos, locul unde te simți acasă
Am ajuns cam ciuciulete și primul lucru pe care voiam să-l fac era să ies cât mai repede din hainele ude. Apoi să fac un duș fierbinte. Toate astea au trebuit să aștepte pentru că la recepție ne-a luat în primire Ada. Aparte de serviciul de recepție pe care îl face în cursul zilei, de dimineață până pe la patru după-amiază, Ada este o bună cunoscătoare a insulei. Iar pentru noi a fost îngerul păzitor din Sifnos.
Timp de vreo 15 minute ne-a arătat pe harta mare, din recepție, toate obiectivele și atracțiile turistice din insula Sifnos. Ne-a povestit despre fiecare în parte și ne-a explicat cum să ajungem în fiecare colțișor. Ne-a dat o hartă și o coală pe care era scris programul autobuzului local.
Apoi am trecut la lucrurile serioase, în speță cazarea. Rezervasem un studio cu vedere la mare și chiar îmi doream să văd marea din balcon, nu să o caut printre clădirile din față. Întrucât era la curent cu accidentul mamei, Ada pregătise două camere. Una la etajul al doilea, cu vedere nelimitată la mare și la munte. Și una la primul etaj, cu vederea puțin obstrucționată, în caz că accesul pe scări ar fi fost prea greu pentru mama.
Spre deosebire de alte hoteluri și pensiuni din Grecia, scările sunt largi și foarte bine protejate, astfel că ne-am instalat în camera de la etajul al doilea. Într-o punguță sigilată, am primit cheia camerei și parola pentru WI-FI.
Camera este mare, decorată simplu, dar cu mult bun gust și foarte curată. De fapt, pe insula Sifnos am văzut puse în practică și respectate cu sfințenie toate măsurile anti Covid. Dacă stau bine să mă gândesc, în primăvară, când a început nebunia, locuitorii din mica insulă din Cicladele de Vest, au fost primii care au făcut apel la turiști să nu vină în număr mare și, mai ales, dacă nu este absolut necesar. Într-un fel, am găsit apelul justificat și de bun simț. Infrastructura sanitară nu este grozavă, iar până la Atena, este un drum de câteva ore cu feribotul.
Telecomenzile de la televizor și aer condiționat erau și ele sigilate în pungi de plastic, iar pe masă era un flacon cu dezinfenctat pentru mâini. În kichinetă, totul era spălat și dezinfectat, iar consumabilele erau noi.
Studioul are un pat dublu mare, la perete și o canapea fixă. Pot sta bine 3 adulți sau doi adulți și un copil. Stilul cicladic se observă nu doar în construcții, ci și la mobilier. Practic, și patul și canapeaua, sunt niște structuri de ipsos cu somieră din lamele de lemn și saltele extrem de confortabile. Atât la capul patului, cât și al canapelei, sunt polițe din ipsos pe care se află veioze, poți lăsa o carte sau telefonul.
Dotările sunt minime, dar suficiente. Dulapul de haine este pe holul de la intrare și, în mod surprinzător, are suficiente umerașe. Măsuța de toaletă este tot din ipsos alb, cu un blat de lemn și o glindă pe perete. Aici am găsit aparatul contra țânțarilor și pastilele aferente, câte una pentru fiecare zi de ședere.
În plus de aparatul de aer condiționat, există și ventilator care poate răcori camera destul de bine. Noi n-am avut nevoie nici de unul, nici de celălalt, temperaturile fiind suportabile. Le-am încercat, totuși, măcar să fiu convinsă că funcționează.
Balconul nu este mare, dar poți bea o cafea dimineața privind deopotrivă marea și muntele. Primul lucru care mi-a atras atenția a fost un cârlig care fixa ușa de la balcon de cadrul patului. Nu ne-a spus nimeni, dar am înțeles că dacă vrem să lăsăm ușa deschisă când plecăm, e bine s-o fixăm din cauza vântului puternic.
Același sistem de fixare l-am găsit și la geamul de la baie. Baia de la Hotel Kamari Sifnos este una dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut. În mod obișnuit, băile în Grecia sunt minuscule, fără perdea la duș și cu instalații vechi. Am găsit o baie modernă, cu uscător de păr, cosmetice de calitate și din belșug, plus o perdea care nu lăsa niciun strop de apă să o ia la vale spre cameră. Și o apă fierbinte, 24 de ore din 24.
Kichineta a fost locul pe care l-am folosit cel mai puțin. Am remarcat însă, că este destul de mare și foarte bine utilată pentru o ședere lungă. Pe lângă cana fierbător, plita electrrică și multă veselă, am găsit și alimente de bază: ulei de măsline, zahăr, sare și orez.
Cazarea în Sifnos la Hotel Kamari a fost mai mult decât confortabilă. Din cauza pandemiei, interacțiunea cu personalul trebuia limitată la maximum. Din acest motiv, curățenia se făcea doar la cerere. Nu stăteam mult, vreme de plajă și de adus nisip în cameră nu era, așa că am rugat doar să se ia zilnic coșul din baie. Bineînțeles că nimeni n-a ținut cont de cererea mea. Dacă tot a intrat camerista, a făcut zilnic curățenie ca la carte, a schimbat lenjeria și prosoapele.
În fiecare zi, Ada ne chestiona dacă avem tot ce ne trebuie, dacă avem nevoie de vreo pătură sau pernă suplimentară. Îi spuneam ce vrem să facem și să vizităm, iar ea punea la bătaie toate cunoștințele ei.
Dacă mai era nevoie, timpul petrecut la Hotel Kamari a confirmat a nu știu câta oară că omul sfințește locul. Peste tot pe unde am colindat prin Insula Sifnos am găsit oameni destoinici, amabili, gata să te ajute cu un sfat și cu o vorbă bună.