
FRISOMAT ROMÂNIA – 25 de ani de afaceri la cheie
La marginea satului mai erau câteva terenuri care nu se transformaseră în BMW-uri la mâna a doua. Și nici nu crescuseră pe ele blocuri cu multe etaje. Deși pământul era numai bun pentru legume, zarzavaturi și flori, pe el creștea doar ambrozie. Puțin mai încolo, câteva solarii dărăpănate în care sătenii făceau o agricultură de subzistență.
Câteva drumuri cu mașina prin zonă i-au încolțit o idee care să pună în valoare terenurile, să le facă să producă, să creeze locuri de muncă și să trezească satul din aburii de alcool ce se ridicau de la primele ore ale dimineții.
Într-un sat de grădinari, s-ar potrivi perfect o seră și o mică fabrică de conserve din legume. A bătut repede palma cu proprietarii terenurilor și le-a curățat de buruieni. Acum nu mai trebuia decât să găsească o soluție să ridice repede construcțiile și să dea drumul la treabă. La prima vedere, demersurile erau anevoioase și cronofage. Proiecte, autorizații, materiale de construcții, echipe de montaj, erau doar câteva probleme care să-i stăvilească entuziasmul. I-a revenit zâmbetul pe buze și culoarea în obraji când a descoperit Frisomat, o companie specializată în proiecte de hale metalice din oțel laminat la rece, ușor de montat și chiar de relocat atunci când situația o impune.
Cine este FRISOMAT?
Compania a început în 1978, în Belgia, ca o afacere de familie, fondată de către Guy Somers. Aceasta proiectează, dezvoltă, produce și construiește hale metalice realizate din oțel laminat la rece. De asemenea, este prezentă în fiecare etapă de producție a halei industriale pe care o construiește. De la proiectare la dezvoltare și de la transport la montaj. Construcțiile prefabricate din oțel laminat la rece utilizează cu 30% mai puțin oțel, fiind cu toate acestea solide și durabile. Din acest motiv halele sunt ușor de transportat și montat. Peste 85% din producția companiei este destinată exportului.
Frisomat deține 14 filiale internaționale – Algeria, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Slovacia, Franța, Germania, Ungaria, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Olanda, Ucraina – și fabrici de producție în Belgia, Rusia și Brazilia. Rețeaua noastră globală de distribuție este în continuă creștere. Prin prezența internațională, Frisomat activează în peste 100 de țări, în care a finalizat peste 35.000 de proiecte de hale metalice.
În 1996, la Piatra Neamț, ia naștere Frisomat România. În timp, sediului central, li se alătură birourile din Otopeni și din Cluj Napoca, acoperind toată țara. În cei 25 de ani de activitate, au construit peste 850.000 de m2 de hale metalice în toată țara.
De ce să construiești cu FRISOMAT
Compania are în portofoliu o mulțime de proiecte, atât pentru producție, cât și pentru agrement. În cei 25 de ani de activitate, mediul de afaceri din România s-a îmbogățit cu hale industriale, hale agrigole, supermaketuri, sere, depozite și săli de sport de la Frisomat.
Avantajele unei hale metalice de la Frisomat sunt nenumărate.
Economie de timp și de bani
Compania are propriul departament de cercetare și dezvoltare, ateliere de proiectare, producție și montaj. Halele sunt ușoare, solide și pot fi realizate într-un timp scurt. Odată primită comanda, compania va comunica un termen realist pentru finalizare, ținând cont atât de procesul de producție, transport și montaj, cât și de timpul necesar obținerii autorizațiilor. De asemenea, compania are la dispoziție specialiști care să ajute clientul în obținerea autorizațiilor pentru construcție.
Proiecte personalizate
Pentru Frisomat, fiecare client este unic și nevoile sale primează întotdeauna. Fie că este vorba de un magazin, un depozit de cereale sau de un salon de evenimente, hala metalică este fabricată din componente ce pot fi personalizate cu ușurință. Se pot lăsa goluri pentru uși și geamuri sau se pot face luminatoare în acoperiș. De asemenea, există o paletă largă de culori care să dea viață unei hale metalice.
Soluții de la A la Z
De la stadiul de idee la produsul finit, drumul este anevoios atunci când de fiecare etapă se ocupă altcineva. Frisomat România pune experiența sa în fiecare etapă. Proiectarea se face în urma unui studiu geotehnic, seismologic și în funcție de amplasamentul viitoarei hale metalice. Construcția se adaptează în funcție de realitățile din teren. Totodată, fabricarea transportul și montajul sunt tot în sarcina companiei. Detaliile sunt foarte importante, iar roboții tehnologici reușesc să confecționeze produsul cu precizie milimetrică și fără pierderi. Implicarea companiei continuă și după livrarea produsului, prin serviciul de metenanță Frisocare. Halele sunt inspectate periodic, curățate și întreținute corespunzător. În felul acesta, construcția poate beneficia din plin de garanția de 50 de ani oferită de producător.
Ce spun clienții despre Frisomat România
Dacă o fotografie face cât 1000 de cuvinte, la fel valorează o părere de la un client. Astfel, antreprenorul a început să caute testimoniale ale celor care fuseseră cu un pas înaintea lui. Nu i-a fost greu să găsească oameni implicați în proiecte similare cu cel pe care îl dorea el.
La Giurgiu, se construise o hală de depozitare și procesare legume-fructe cu o suprafață de 620 mp, în jurul unor sere preexistente. Administratorul, declara următoarele:
“Având asigurată producția de legume din propriile sere, am dorit să asigur depozitarea în condiții potrivite, cât și procesarea legumelor pentru valoare adăugată. Fără hala metalică, aceste cerințe nu se puteau asigura. Aveam nevoie nu de orice hală. Trebuia să includă și birouri la mezanin, izolație destul de groasă pentru a asigura eficiența în exploatare. Soluția tehnică oferită de Frisomat a îndeplinit aceste condiții.
Împreună cu proiectantul beneficiarului, Frisomat a proiectat, produs, livrat și construit hala de depozitare și procesare legume și fructe proaspete, având în vedere mai multe criterii și cerințe importante:
1. Respectarea dimensiunii impuse de proiectul realizat de către firma de proiectare
2. Încadrarea într-un calendar strâns de proiectare, producție și construcție hală
3. Grosimea izolației la acoperiș și pereți (15 cm) pentru a sigura temperatura potrivită de depozitare legume
4. Includerea de birouri la mezanin”
Timp de câteva ore a tot răsfoit recenzii și testimoniale să se convingă înainte de a face pasul decisiv. I se părea că ciudat că toate recenziile sunt pozitive. Chiar așa, în 25 de ani de activitate, să nu existe niciun client nemulțumit? Oricât a căutat not în papură, și-a dat seama că pierde vremea și mai repede găsește un ac într-un car cu fân.
A luat legătura cu reprezentanții companiei, iar acum se află pe lista celor 1000 de afaceri pe care Frisomat România intenționează să le construiască în curând.


2 Comments
Mona
Ce mă bucur că a venit până la urmă inspirația! Mult succes! Te îmbrățișez!
Almona Calatoreste
Mulțumesc, Mona! Până la urmă, scrisul e ca mersul pe bicicletă. Odată deprins, îți aduci aminte. N-am mai scris în felul ăsta de 20 de ani