6 beneficii ale unui filtru de apă pentru robinet
De mai bine de două luni, sunt fericita utilizatoare a unui filtru de apă Aquaphor. Nu este nici metaforă, nici hiperbolă. Este purul adevăr și dacă îmi pare rău de ceva este că am tot amânat să instalez un filtru la chiuvetă.
Dacă stau bine să mă gândesc, n-am mai băut apă de la robinet de prin anii 90, când locuiam în Constanța. Când m-am mutat în București, am simțit gustul groaznic al apei din rețea. Iar în afara Bucureștiului, unde locuiesc acum, la robinet curge o chestie care cu greu se poate numi apă potabilă. Când nu miroase a clor, pute a sulf.
Am încercat toate soluțiile posibile și imposibile, de la apă fiartă, la apă îmbuteliată. Însă apă ca în Constanța tinereții mele, ca să nu mai vorbesc de apa din Grecia, n-am mai băut.
5 beneficii ale unui filtru de apă pentru robinet
La un moment dat, m-am gândit să instalez un de apă direct la conducta de alimentare, însă depășea bugetul și nici instalatori dispuși să facă lucrări mici nu prea mai găsești. Cea mai bună soluție era o cană filtru pe care să o montez ușor și să nu fie nici scumpă. După două luni de folosire intensă, am descoperit cel puțin șase beneficii ale investiției.
1. Apă curată, direct la robinet
Filtrul de apă Aquaphor este avizat sanitar și reduce contaminanții comuni din apa potabilă cum ar fi clorul, metalele grele, rugina, compușii organici și fenolii. E drept, n-am dus apa la analiză nici înainte, nici după, dar primul lucru pe care l-am constatat a fost că au dispărut mirosurile de clor și sulf.
În primele zile, până și-a făscut el circuitul, apa mi s-a părut un pic amară. În mod normal, după instalare, ar fi trebuit să las apa să curgă circa 10 – 15 minute, ceea ce eu n-am făcut. Eram prea nerăbdătoare. După vreo două zile, n-am mai simțit nicio difereență între apa îmbuteliată și cea de la robinet. Iar factura la apă nu a crescut considerabil
2. Fără bidoane cărate pe scări
Poate cel mai mare beneficiu al unui filtru de apă este că am scăpat de căratul bidoanelor pe scări. Când locuiam în București, nu era o mare problemă că locuiam la parter, dar tot mi se lungeau mâinile până la glezne cărând la ele. Acum stau la etajul al doilea. Știu, mersul pe jos face piciorul frumos și urcatul pe scări face bine la sănătate. Însă a început să protesteze coloana și mă amenință că duce la bun sfârșit hernia de disc ale cărei începuturi le-am simțit acum vreo 16 – 17 ani.
3. Economii în buget
Cum îți spuneam, factura nu a crescut vizibil, deși beau foarte multă apă. Însă bugetul meu a cunoscut o revigorare neașteptată. Până să apară pe piață bidoanele mari de apă, la 5l, luam cel puțin de două ori pe săptămână câte două baxuri de apă 1,5l. Apoi, la fiecare două zile, câte un bidon de 5l.
La un calcul sumar, cheltuiam circa 60 de lei pe lună doar pentru apa de băut. Însă foloseam apa îmbuteliată și pentru gătit și pentru cafea. Chiar și în fierul de călcat puneam apă îmbuteliată dacă nu voiam să-mi pătez hainele.
4. Mai puțin plastic
Dacă am renunțat la PET-uri și bidoane, am și mai mult loc în casă (că și alea trebuiau depozitate undeva) și am scăpat și de plastic. Într-o vreme, duceam PET-urile la reciclat într-un supermarket, dar până le venea rândul, blocam balconul cu saci plini de plastic. Din păcate, bidoanele mari nu se pot recicla în acele automate și ajung tot la gunoi. Mi-am eliberat locul de pe balcon și acum pot să ies să-mi beau cafeaua fără să mă mai împiedic de sacii cu materiale reciclabile.
5. Fierul de călcat și filtrul de cafea sunt fericite
Apa din rețea nu doar că are un gust și un miros oribile, dar este și murdară și foarte calcaroasă. De când m-am mutat, am schimbat vreo trei fiare de călcat și vreo patru filtre de cafea. Nu mai spun câte haine au ajuns în coșurile de reciclare din magazinele specializate din cauza petelor.
Fierul de călcat, dacă mai reușea să scoată ceva abur, arunca și bucățele mici de calcar pline de mizerie.
Filtrul de apă pe care l-am montat reține și particulele de calcar. Am sesizat diferența dintre apa din pahar, pe care am lăsat-o câteva ore, și apa nefiltrată de la spălatul vaselor.
6. Filtrul de apă pentru robinet este ușor de montat și de folosit
Unul dintre motivele pentru care m-am hotărât să cumpăr un filtru de apă pentru robinet a fost că se montează ușor și nu ocupă mult loc.
Se adaptează la orice tip de baterie, iar eu, cât sunt de atehnică, am reușit săl fixez în câteva minute. Am scos sita veche de la robinet, care era plină de pietricele și am fixat cele trei piese metalice din pachet. Am pus cana pe blat și am fixat calendarul pentru înlocuirea filtrelor.
În maximum 20 de minute, apa din rețea se transformă în cea mai bună apă de băut și pentru gătit.
Ce ar mai fi de spus despre filtrul de apă pentru robinet?
Potrivit specificațiilor, acesta poate filtra până la 4000 de litri de apă, iar apoi filtrele trebuie înlocuite. Pentru că nu stă nimeni să măsoare cu cana câtă apă consumă, pe capacul superior este un calendar care arată exact luna în care trebuie înlocuit, în funcție de numărul de persoane din familie.
Astfel, pentru o familie de două persoane, filtrle se schimbă la 11 luni. L-am montat în Decembrie, schimb filtrele anul acesta, în luna Noiembrie. O familie de trei persoane ar trebui să le schimbe în luna Septembrie, iar una de patru persoane, în Iunie.
Livrarea a durat un pic mai mult decât cele două zile menționate deoarece s-au suprapus un week-end și niște zile libere. În colet, alături de cana filtru a fost și un cadou dulce pe care nu l-am fotografiat, ci doar l-am savurat.
De asemenea, am primit asigurări că îmi vor trimite e-mail și SMS când va trebui să înlocuiesc filtrele. Dacă se va întâmpla, vă dau de veste. A, și filtrele tot le voi monta. Doar deșurubez cana și le pun la locul lor.
Tu folosești un filtru de apă?
Spune-mi experiența ta întrr-un comentariu, iar dacă ți-a plăcut articolul, distribuie pe Facebook! Ne vedem și pe Instagram.