Fericirea locuiește în Bhutan – Călătoriile inefabile ale inimii (Guest-post)

Cum „calculăm” fericirea? Este ea, oare, cuantificabilă la nivel de țară? Bhutan pare a fi statul care a găsit secretul fericirii, aceasta fiind măsurată anual la nivel de cetățean prin intermediul unui formular. Iar cifrele nu mint!

Oamenii de pe acest tărâm aproape magic ascuns în munți își duc traiul urmând o filosofie a fericirii colective—ceva ce mi se pare de domeniul fantasticului în plină eră a individualismului. Însă totul se întâmplă în zilele noastre, și îmi umple sufletul de sentimentul călduț al speranței că încă nu e totul pierdut.

Fericirea locuiește în Bhutan

Nivelul de fericire (adică GDH-ul sau „gross domestic happiness”) în Bhutan este în continuă creștere, acest lucru datorându-se faptului că fericirea înseamnă progres—cel puțin pentru locuitorii și guvernul acestui loc departe de a fi uitat de lume. Și de ce nu ar însemna asta, când unii dintre noi o căutăm întreaga viață?

Viața în Bhutan, un exemplu de seninătate

S-ar părea că secretul fericirii stă în simplitate. În simplitatea cu care privim viața, în simplitatea cu care alegem să o trăim. Din toate reportajele, documentarele și fotografiile în care apare comunitatea bhutaneză reiese clar un element comun: seninătatea de pe chipul fiecăruia.

Este uimitor să vezi atâta împăcare cu sine oriunde întorci capul. Nu aș avea de unde să știu cum „se simte” asta, dar inima mea tânjește după un astfel de loc în care să bată în voie, printre oameni care o întâmpină cu drag și voie bună.

În principiu, cred că o mare parte din ceea ce îi face pe acești oameni să își ducă fiecare zi la bun sfârșit în completă armonie cu ei înșiși și cu mediul înconjurător este lipsa fricii de moarte. Citisem într-un articol cum că cetățenii din Bhutan sunt împăcați cu ideea morții, fiind astfel eliberați de teama că propria existență poate lua sfârșit în orice minut. Oare câtă muncă de convingere trebuie să duci cu propriul Eu pentru a ajunge la această performanță?

Și cum spiritualitatea joacă un rol important în viețile locuitorilor Bhutanului, valorile budiste și hinduse după care se ghidează aceștia promovează pacea, dragostea de sine și iubirea pentru ceilalți. În special budismul își încurajează adepții să fie recunoscători pentru ceea ce au, să nu se plângă, să se considere binecuvântați și să celebreze fiecare zi primită în dar de la viață. Un mod de a vedea lucrurile foarte diferit de cel adoptat de multe societăți actuale.

Cultura Bhutanului în secolul 21

Considerând că lucrurile materiale nu primează în dezvoltarea individuală și, automat, la nivel de țară, bhutanezii au adoptat conceptul de „fericire națională brută” cu brațele deschise. Mie îmi este cât se poate de clar că fericirea acestor oameni nu este direct proporțională cu gradul de dezvoltare economică a țării în care trăiesc.

Poate că nu știați asta, dar ultima familie regală a Bhutanului s-a retras din mijlocul opulenței palatului regal, lăsându-l la dispoziția turiștilor pentru a promova cultura statului pe care îl iubesc. Câți deținători ai unui astfel de titlu ar face asta? Deși turismul în Bhutan nu urmează căile tradiționale, au reușit să facă din această țărișoară de doar 200 km un loc demn de vizitat, un ideal la care râvnim cu toții.

Apartenența la o cultură veche de secole le-a dat ocazia să arate lumii tot ce au mai frumos în materie de obiceiuri și artă locală, serenitatea cu care fac asta fiind molipsitoare. Deși sunt la curent cu toate problemele ce ne tulbură liniștea pe plan mondial, bhutanezii au ales să se refugieze în tradiție, urmându-și inima în chemarea străveche a sângelui ce le curge prin vene.

Iar ceea ce m-a umplut de cel mai profund respect pe care îl pot avea pentru o țară (după Japonia) a fost adoptarea conceptului de „mindfulness” încă de la vârste fragede. Copiii sunt învățați că totul din jurul lor contează, că mediul în care trăiesc trebuie protejat, că semenii lor merită să fie tratați cu blândețe și inimă deschisă.

Poate că acesta este un alt element-cheie al atingerii fericirii: să ne detașăm de griul cotidian înconjurându-ne de frumos, de ceea ce instinctul ne spune că este al nostru, în timp ce învățăm să ne tratăm unul pe altul cu grija și respectul cuvenit. Și să nu uităm de dragoste!

Primii pași într-o țară cu indice de fericire crescut

Privind această comunitate online și la televizor, am impresia ca oriunde m-aș îndreptat pe teritoriul Bhutanului, aș fi întâmpinată de iubire. Știți cum, atunci când intri într-o casă unde armonia este la cote maxime, simți că ești înconjurat de acel „câmp de forță” creat din sentimente luminoase? Așa cred că te simți când treci granița în fascinanta țară a fericirii. Și tare mi-aș dori să aflu pe pielea mea cum e!

Mi-am întrebat chiar și câteva prietene cititoare cum își dau seama că locuitorii unei țări sunt predominant fericiți, în ce „se vede” asta, iar răspunsurile sunt foarte asemănătoare.

„Hmmm… oameni fericiți! Fețe senine, nu îmbufnate. Haine lejere, nu pompoase. Am impresia că de multe ori, prin haine, încercăm să mascăm ceea ce purtăm în suflet. Omul când e fericit are o naturalețe pe care greu o poți explica în cuvinte. Inimile fericite se simt intre ele.” Gabriela N.

„Felul în care se îmbracă, în culori deschise, pastel, vesele, indiferent de vârstă. Modul în care așteaptă la rând undeva. Felul în care se plimbă singuri, zâmbind celor pe care îi întâlnesc în drum. Participarea activă la viața comunității. Lumina din priviri când văd o frunză, o floare, un pom frumos. O anumită liniște, o anumită serenitate în privire si în aură pe care nu o pot descrie. Fericirea nu cred că se poate descrie, dar o simți când e acolo.” Adina F.

„Dacă oamenii pe care îi întâlnesc mă fac să mă simt bine, probabil că sunt fericiți.” Florentina H.

„Fața senină, zâmbetul din privire.” Iuliana F.

„Atitudinea față de copii, modul de a interacționa cu persoane străine, de a le integra în discuție. Capacitatea de a nu se enerva din cauza situațiilor apărute. Asta îmi arată mie că un om este fericit, modul de abordare al situațiilor întâlnite.” Raluca P.

„Eu mă uit la ochii oamenilor și la haine. Dacă sunt îmbrăcați colorat înseamnă că sunt fericiți. Ochii nu mint! Ochii râd sau plâng. Apoi mă uit la copii: câți copii se nasc, câți sunt abandonați. Apoi la cupluri, dacă se țin de mână după ani și ani de stat împreună. Urmăresc cuplurile in vacanțe! Se vede care sunt fericiți si care nu, când stau și vorbesc. Când sunt nefericiți, oamenii nu vorbesc decât de luat copilul, de facturi, rate, etc.” Aura R.

Bhutan, visez la tine ca și când…

Uneori am impresia că pierdem esențialul vieții, că îl îngropăm undeva sub straturi și straturi de nemulțumire, de temeri și încercări de a obține tot mai mult, pe toate planurile. Ceea ce nu ar fi atât de greșit dacă acel „mult” ar însemna, totuși, CEVA pentru noi, dacă ne-ar împlini măcar pe jumătate. Însă găsesc că lucrurile pe care le urmărim constant, într-o goană nebună în care ne pierdem puțin câte puțin pe noi înșine, nu sunt nici pe departe atât de satisfăcătoare.

Mi se întâmplă acest lucru tot mai des, în special atunci când aflu că există și un „altfel” undeva, acolo, în lumea asta mare. Și mă întreb… să aibă legătură cu înaintarea în vârstă? Cu setarea unor țeluri nepotrivite? Sau pur și simplu am nevoie de mai mult, să am în jur mai multă omenie, mai mult zâmbet? Poate mai multă înțelegere și empatie. Mai mult cântec, mai mult cer, mai multă iubire.

Da, asta e. Iubire, liniște și ochi senini. Le voi găsi într-o zi în verdele Bhutanului, inima mea știe asta. Până atunci, călătoresc acolo cu mintea, iar sufletul râvnește la un stil de viață în care omul primează, o viață în care să fii TU este de ajuns.

Călătoriile inefabile ale inimii, această incursiune virtuală prin Bhutan, ne-au fost oferite cu mare drag de Alexandra Anamaria, o neobosită căutătoare de lucruri care au un nu-știu-ce fermecător, o fată cu capul în nori și cu picioarele pe pământ, vorbăreață și gurmandă. Te invit să o descoperi pe blogul inefabil.ro, pe Facebook și pe Instagram.

Surse foto: Canva, Pixabay, Unsplash, Freepik licență premium