Experiențe plăcute și mai puțin plăcute în zbor spre și dinspre Zakynthos

Călătoriile mele cu avionul se pot număra pe degetele de la o singură mână și nu pot spune că toate au fost plăcute, însă fiecare a fost unică. Prima oară am urcat într-un avion când aveam vreo 10 ani, într-o cursă Constanța-București pe care era cât pe-aci s-o pierdem pentru că nu puteam trece de controlul de securitate.

Mama purta niște sandale platformă în care, nu se știe cum și de unde, „pescuise” o piuneză și nimeni nu pricepea de ce urlă alarma. Pe parcursul zborului, tot ce îmi aduc aminte sunt stewardesele înalte, blonde care treceau pe culoar și întrebau zâmbind forțat (mi s-a părut mie): coniac,whiskey, cafea, pepsi? Bineînțeles că am băut o sticluță de pepsi, marfă destul de rară la sfărșitul anilor ’70, și  la coborâre am simțit cum îmi iese acidul pe nas. La următoarea călătorie, Constanța-Iași, la sfârșitul anilor ’80,  știu că am renunțat la pepsi și am preferat o cutie de Tropikana, fără acid și că ne-am recuperat geanta de voiaj fără o toartă.După câteva vacante în Grecia ori cu mașina ori cu autocarul, am ales să mergem în Insula Zakynthos cu avionul, din motive de timp, în primul rând și de confort. Chiar nu-mi surâdeau 24 de ore în autocar plus alte două cu ferry, mai ales că, exceptând călătoriile cu trenul, pe care le ador, în toate celelalte răul de mișcare îmi face mari figuri. E drept că mult timp l-am păcălit cu Emetiral sau Emetostop până când am descoperit ghimbirul confiat, plăcut la gust, ușor picant, la fel de eficient și natural. Peripețiile au început încă de la ghișeul de check-in  de pe Otopeni când am primit locuri unul aproape de aripă și altul spre coada avionului. 

Oricât am încercat să o înduplecăm pe duduia din spatele tejghelei să ne dea locuri, dacă nu alături, măcar unul în spatele altuia, n-a fost chip, că „e repartizare aleatorie”. Scăpăm de grija bagajului de cală, trecem de controlul de securiate și căscăm gura prin free-shop până auzim apelul de prezentare la poarta de îmbarcare. Vedeam prin geam cursa charter Boeing 747 a companiei Aegean și microbuzul care trebuia să ne preia și așteptam cuminți să se deschidă porțile. Se face ora de decolare și porțile nu se deschid. Mai trec 5 minute, poarta ferecată și explicația că încă nu avem liber culoar de zbor. Așteptarea a durat 30 de minute deoarece încă nu decolase cursa Blue-Air București-Antalya. De ce oare? Aveți dreptul la două încercări. Normal, în timp ce operatorii își scuipau plămânii strigându-le pe nume și invitându-le la îmbarcare, două familii și-au continuat netulburate plimbarea prin magazine în căutare de whiskey, parfumuri, dulciuri și jucării pentru copii cât să mai constituie un bagaj de mână, apoi să se odihnească la o cafea și un suc că, nu-i așa, „doar n-o să plece fără noi”.

Într-un final a decolat cursa lor și am putut pleca și noi. Îmbarcarea a decurs fără probleme și foarte repede întrucât încă de la urcarea în microbuz am fost îndrumați către ușile de acces ale avionului, care în față, care în spate și nu s-au înregistrat ciocniri de trupe. La bordul avionului, surprize-surprize, locul meu după ce că era lângă aripă, mai era și lângă culoar, așa că tot drumul n-am văzut absolut nimic. Asta n-ar fi fost nimic dacă zborul ar fi fost lin și lipsit de turbulențe, dar vă jur că am retrăit perioada practicii agricole din timpul liceului când băteam tarlalele patriei în autobuze cu burduf. N-are sens să vă povestec că mi-au intrat cu noduri și cafeaua și sendvișul și singurul lucru care mi-a picat cât de cât bine au fost bomboanele cu aromă de Ouzo, că parcă aș mai fi cerut câteva.

Abia așteptam să aterizăm gândindu-mă că poate pe aeroport mă așteaptă cineva să-mi scoată andrelele din urechi. Cea mai plăcută parte a zborului a fost survorlarea insulei Corfu și mai ales a capitalei când s-a făcut roșu semaforul pentru mașini ca să trecem noi. Cu totul altfel au stat lucrurile la întoarcere. La ghișeul de check-in ne-a întrebat ce locuri dorim și nu s-a isterizat când i-am spus că vrem două locuri la geam în prima parte a aeronavei. Ni le-a oferit cu plăcere, dar n-a fost la fel de cooperantă cu un cuplu care dorea să se îmbarce cu o jucărie mitralieră și pe care a lăsat-o acolo, spre disperarea copilului.

Am decolat la timp, fără peripeții de această dată, iar zborul a fost atât de plăcut că nu știu când am ajuns la Otopeni. Pe tot parcursul călătoriei comandantul a vorbit cu noi și a încercat să ne arate, prin plafonul de nori, toate locurile minunate peste care treceam. Peste golful Laganas am trecut atât de aproape că aproape puteam vedea lumea la plajă.

Am survolat apoi celelate insule ionice, Kefalonia, Meganisi, Ithaka și Lefkada, destinații must-see cărora se pare că încă nu le-a venit rândul, apoi ne-am îndreptat spre continent peste Lacul de la Ioannina. Pe teritoriul Bulgariei norii erau atât de groși parcă pluteam într-o baie cu spumă.

și am văzut doar o porțiune a Dunării. Nici aterizarea nu a ridicat probleme și ne-am recuperat și bagajele întregi.