Experiențe plăcute și mai puțin plăcute în Agios Ioannis – Pelion

În urmă cu vreo zece ani, pe când nu ratam nicio ediție a Târgului de Turism de la Romexpo, nu pentru a vâna oferte early booking, ci pur și simplu în căutare de inspirație pentru noi destinații, m-am oprit in dreptul standului pe care scria mare Magnesia-Pelion. Habar n-aveam pe unde se află pe hartă, cum s-ar putea ajunge și ce s-ar putea face pe acolo în afară de plajă. Am răsfoit un pic ghidul bilingv greco-român pe care organizatorii îl aveau expus și îl ofereau vizitatorilor și l-am luat pentru un studiu aprofundat în iarna ce avea să vină. L-am citit din scoarță în scoarță visând la o vacanță în peninsulă. Mi s-a tăiat, însă, imediat elanul când am văzut desenate pe hartă serpentinele strânse care legau partea vestică de cea estică, dar dorința încolțise și dădea semne că începe să crească, an de an. Cum eu nu conduc pe distanțe lungi și nici aeroport nu este în zonă, totul a rămas mult timp la stadiu de vis frumos. Până anul acesta, când, răsfoind de această dată ofertele on-line ale agențiilor de turism, am găsit ceea ce aproape că încetasem să mai sper: „Agios Ioannis – Pelion, sejur cu transport autocar, cazare în hoteluri de 3-4 stele cu mic dejun.

Analiza ofertelor și pregătirea

Oferta cuprindea patru hoteluri: Hotel Zefiros, Karaoulanis Beach Hotel,  Kelly Hotel și Hotel Manthos Blue, care mai de care mai atractiv,  așa că decizia a fost destul de dificilă. L-am analizat pe fiecare în parte în funcție de așezare, accesibilitate și, nu în ultimul rând, de preț. Primul la care am renunțat a fost Hotel Manthos Blue care, deși aproape pe plaja stațiunii Agios Ioannis, este chiar ultimul din localitate, langă port, într-un peisaj care nu-mi spunea mare lucru și foarte departe de cea mai frumoasa plaja din zonă, Papa Nero. A căzut de pe listă și Kelly Hotel, amplasat tot spre ieșirea din stațiune, lângă biserica aflată gard în gard cu un club de noapte 😉. E drept, lucrul ăsta l-am aflat abia la fața locului si m-am felicitat încă o dată că nu m-am lăsat amăgită de vecinătatea plajei. Au rămas în balanță Hotel Zefiros 2* aflat chiar la intrarea în stațiune, pe artera comercială, la circa 10 minute de mers lejer de Papa Nero beach și Karaoulanis Beach Hotel 3*, cu piscină și despărțit de plajă de o arteră pietonală. Cele două hoteluri sunt deținute și administrate de aceeași familie și aveam convingerea că pe oricare l-aș alege serviciile vor fi similare. În final, am renunțat la Karaoulanis Beach Hotel, nu neapărat din cauza prețului mai mare, ci a celor 60 de trepte (sau a rampei cu mare înclinație pe o lungime de 30m), singura cale de acces în hotel și a fost declarat câștigător Hotel Zefiros.

Și asta nu grație agenției de turism organizatoare, ci căutărilor de luni de zile pe site-uri internaționale și grecești. După ce am considerat cazarea aleasă, am început să mă documentez cu privire la ce aș putea face acolo în afară de plajă. În primul rând am contactat pe e-mail hotelul, de unde am aflat că nu există posibilități de transport în comun în stațiune. Trebuia deci, să mă orientez la alte moduri de petrecere a timpului și chiar la închirierea unei mașini. Tot scotocind internetul am dat peste o agenție de turism din stațiune care organizează croaziere, plimbare cu mocănița și asigură și servicii de rent-a-car, rent-a-boat sau taxi-boat. Aș fi putut rezerva on-line, în schimbul unui avans de 30%, orice excursie și chiar să obțin o reducere pentru 3 excursii contractate, dar n-am făcut-o, din motive de siguranță. Într-un fel a fost bine, într-un fel nu și veți vedea mai încolo de ce. Cu temele făcute conștiincios, am contractat pachetul turistic alături de care am primit și o listă de excursii opționale pe care ar fi trebuit să ni le organizeze acolo cineva și am așteptat ziua plecării.

Drumul și cazarea

Plecarea din București a fost cu vreo 10 minute mai devreme decât ora stabilită (20.30) pentru că lumea a fost vrednică și nu s-a prezentat la îmbarcare în ultimul moment, iar formalitățile au decurs foarte repede. Turiștii îmbarcați mergeau către trei destinații: Riviera Olimpului (Paralia Katerini, Olympic Beach, Platamonas, Nei Pori), Pelion și Insula Evia. Pentru destinația Pelion am fost singurii turiști 🙂 ceea ce ne-a adus și avantaje și dezavantaje, iar cei mai mulți mergeau către Insula Evia, o destinație din ce în ce mai populară printre conaționalii noștrii. Traseul a fost clasic București-Sofia-Kulata-Promachonas-Salonic (centură)-Riviera Olimpului-Velestino (debarcare și transfer în Pelion)-Glyfa (îmbarcare ferry). Dacă drumul prin Bulgaria până la intrarea în Grecia îmi era cunoscut din vacanțele anterioare în Thassos și Corfu, drumul de la Salonic mai departe era o necunoscută și m-am bucurat că il voi parcurge pe timp de zi. Mărturisesc că peisaj mai anost și lipsit de spectaculozitate ca în Câmpia Thesaliei nu mi-a fost dat să văd decât pe Autostrada A2 de la București la Constanța, totul plat, fără nicio provocare, parcă fără sare și piper. Totuși, am apreciat tunelurile de pe parcurs și, în special ultimul tunel lung de 6 km care pleacă din dreptul localității Palaio Pantelimonas și care străbate Valea Tembi, scurtând drumul de la Salonic spre Atena cu vreo două ore și scumpindu-l la vreo 40 de euro pe sens. De asemenea, mi-au plăcut și plantațiile de kiwi, pe care le-aș fi confundat cu ușurință cu vița de vie, dacă ghida nu ne-ar fi atras atenția în mod deosebit asupra lor. Pe la ora 11.00, a doua zi, am ajuns la Velestino, după ce au fost debarcați vreo 12 turiști pe toată Riviera Olimpului și după ce șoferii au rătăcit drumul de vreo două ori. Aici am avut parte de primul ȘOC 😡😡😡😡 Știam că transferul se va face cu un autoturism (eram doar două persoane) în care se va afla și reprezentantul agenției care ne va oferi asistență turistică pe parcursul sejurului. Ne trezim că la locul cu pricina se prezintă un taxi cu șofer și atâta tot. Despre reprezentant și asistență turistică, citez textual răspunsul ghidei: „Este o doamnă la hotel și vă înțelegeți cu ea în engleză” 👎 M-am felicitat în gând că mi-am făcut lecțiile de acasă cu temeinicie și nu m-am lăsat pe baza unor neprofesioniști. După ce ne-a luat în primire Nikos, căci așa se numește taximetristul care ne-a fost și ghid pe drumul spre și dinspre Agios Ioannis, am mers pe autostradă până aproape de Volos apoi am început ascensiunea în peninsulă. Autostrada, anostă și peisajul „prăfuit” cum spuneam, aveau să fie înlocuite cu drumuri șerpuitoare, amețitoare câteodată, prin verdele ireal al platanilor și castanilor.

Undeva pe parcurs, văzând că n-am astâmpăr și fac zeci de instantanee, Nikos mi-a spus să mai aștept că va opri într-un loc unde priveliștea este de vis și pot să fac câte fotografii vreau. Într-adevăr, la un moment dat a oprit într-o mică parcare improvizată de unde am avut cea mai frumoasă priveliște asupra orașului Volos. Am traversat satele Agria, Portaria și Xania (Chania) unde am văzut telefericul stațiunii de ski, apoi încă vreo două pe care nu le mai rețin și am intrat în Agios Ioannis pe lângă camping-ul Papa Nero și am ajuns la hotel. Ne-au întâmpinat recepționera, Elisavet, o thesaloniceană frumușică foc, toată numai zâmbet, real nu comercial, care n-am văzut să o părăsească vreo secundă, nici chiar când cădea din picioare de oboseală și care ne-a ajutat extraordinar de mult să ne organizăm într-o zi o mică excursie  și Dimitra, proprietara, o figură de cariatidă coborâtă de pe Acropole. În timp ce Elisavet completa datele, Dimitra a mai inspectat o dată camera să se asigure că totul e în regulă, apoi ne-a luat bagajul cel mai greu și ne-a condus în cameră. Amplasată la parterul înalt al cădirii, camera avea vedere frontală spre mare, dar pe care, din cauza copacilor înalți nu prea o vedeam. Mobilierul din lemn masiv, două paturi simple lipite, noptiere, dulap de haine, măsuță de toaletă cu oglindă, lângă care era uscătorul de păr, și băncuță pentru bagaje, erau vopsite într-un alb-gri mătuit, cu ușoare urme de „zgârieturi” dându-i un aer retro parcă de perioadă interbelică.

În baie am găsit articole de toaletă (gel de duș, săpun, șampon și cască pentru păr) care au fost înlocuite destul de des, iar așternuturile și prosoapele au fost schimbate zilnic. Camera nu este mare și cel mai tare ne-a încurcat băncuța pentru valiză care îngusta spațiul de trecere spre paturi și nici nu prea aveam unde s-o mutăm ca să nu ne împiedicăm de ea. Fenomenală însă a fost oglinda de la baie în care nu te puteai vedea dacă aveai sub 1,80m înălțime. Aerul condiționat mergea foarte bine și chiar l-am folosit de câteva ori, însă televizorul cu tub, cocoțat în perete, a fost probabil cel de-al doilea lucru inutil din cameră. I-am dat drumul o singură dată să văd buletinul meteo. În corpul de hotel în care se află recepția este și salonul pentru mic dejun și terasa barului pe care am petrecut multe seri în compania personalului. În afară de noi, o familie de bulgari și vreo două de greci (care au stat doar în week-end) restul turiștilor erau austrieci cu care ne întâlneam cel mult la micul dejun. În rest, zilnic venea un microbuz, îi lua și îi plimba Dumnezeu știe pe unde, dovadă că agenția care i-a adus a știut să se orienteze și să le umple timpul 👏👏👏

La pas prin Agios Ioannis-Papa Nero

După ce ne-am instalat și ne-am odihnit după drumul lung și foarte obositor am plecat să explorăm stațiunea și, mai ales să depistăm agențiile de turism locale care ar fi putut să ne scoată din zona de confort și să ne o ofere provocări de nerefuzat. Primul lucru la care ne-am gândit a fost să închiriem o mașină pentru câteva zile, deși, mărturisesc că n-aveam nicio tragere de inimă să mă aventurez pe serpentine. Ei bine, să închiriezi o mașină în Agios Ioannis este o adevărată aventură. Dacă nu o rezervi pe internet cu cel puțin o lună înainte, ai toate șansele să ți-o aducă în ultima zi a sejurului. Bun. Atunci să încercăm o plimbare  prin munți cu litlle train of Pelion, un fel de mocăniță locală 😍 Vezi să nu. Până în 15 iulie, trenulețul circulă doar sâmbăta și duminica, iar a doua zi, era duminică, dar toate biletele erau deja vândute. Mai aveam o șansă sâmbăta următoare. Sorry, e ziua plecării. De asta chiar mi-a părut rău și mi-a fost ciudă că n-am rezervat-o din țară 😭😭😭Până la urmă, am descoperit o croazieră care nu era menționată pe site când am căuat eu și mi s-a părut cea mai potrivită, motiv pentru care n-am stat pe gânduri și am cumpărat-o. În drumul spre centru am văzut și plaja stațiunii care, sincer nu mi-a plăcut absolut deloc și pe care am evitat-o până într-o după amiază când, doar zona din dreptul hotelului Manthos Blue era cât de cât safe din cauza vântului extrem de puternic. De departe, cea mai bună plajă este Papa Nero. De la hotel, prin parcarea publică cu vreo 100 de locuri, pe un pod de lemn peste un râu care de varsă în mare, se intră pe o arteră ce devine exclusiv pietonală după ce treci de camping. Plaja are patru zone mari amenajate cu șezlonguri și umbrele, cabine de schimb și dușuri și spațiu suficient pentru cei care aleg să stea pe prosop.

Această prezentare necesită JavaScript.

Undeva la jumătatea plajei, este un spațiu delimitat atât pe nisip, cât și în apă, fiind locul în care vin elevii aflați în tabără. Setul de două șezloguri și umbrelă costă 6 euro în primele două zone și 5 euro în celelate două, iar în preț sunt incluse două sticluțe cu apă la 0,5 l. Dacă stați pe prosop, puteți lua doar umbrela pentru 2 euro. Este greu de spus dacă plaja este de nisip, de pietre sau de nisip cu pietre întrucât configurația ei se schimbă și de câteva ori pe zi în funcție de intensitatea vântului. În prima zi când am ajuns pe plajă era nisip amestecat cu pietricele, ceva pietricele la intrarea în apă și erau vreo patru rânduri de șezloguri, iar până la apă nu erau mai mult de 2-3 m. A doua zi am avut parte de un fenomen ciudat și foarte rar, locuitori ai zonei spunând că n-au văzut niciodată așa ceva.

La un moment dat, de pe munte a coborât brusc ceață, pe care în primul moment toată lumea a crezut-o fum, eventual din cauza unui incendiu de vegetație. În câteva secunde, stațiunea Agios Ioannis nu s-a mai văzut, însă în câteva minute a iești soarele și totul a revenit la normal, cu excepția vântului care a devenit foarte puternic și nu s-a potolit vreo trei zile, fapt ce a dus la arborarea steagului roșu. În ultima zi, plaja era mai mult de nisip și se lățise cu vreo 3m.

Stațiunea este drăguță, mai aglomerată în week-end când grecii din Volos și Atena vin în număr foarte mare. Sunt foarte multe mini-market, baruri, taverne și magazine, brutărie, cofetărie și farmacie. Câteva magazine cu produse locale, în special miere de castan, gemuri și ducețuri, condimente și alge de mare murate. Fiind o zonă lipsită aproape în totaliatate de măslini, singurii pomi fiind cei din curțile proprii ale localnicilor, măslinele și uleiul de măsline sunt aduse din alte zone ale Magnesiei și sunt destul de scumpe.

Instantanee Pelion

Instantanee Pelion

Instantanee Pelion

Viața de noapte se rezumă la o masă pe o terasă, apoi un pahar la unul din baruri, ori o plimbare pe faleză. Tinerii, în special, au la dispoziție două cluburi de noapte, cel de lângă biserică despre care vă spunem mai sus și unul lângă port, cu măsuțe chiar pe plajă. Din păcate, sunt singurele locuri în care se poate asculta muzică. Mai mult, în toată peninsula nu există vreun loc în care să se asculte muzică live ori să fie program cu dansuri tradiționale, o seară grecească autentică 👎👎👎 La taverne nu există muzică deloc, iar la barurile de pe plajă doar muzică internațională.

La revedere, Pelion – înapoi acasă

Ultima zi a fost, probabil, cea mai tristă din tot sejurul pentru că, nu-i așa, călătorului îi stă bine cu drumul. După micul dejun, ne-am luat  la revedere și ne-am despărțit cu greu de  gazde, iar Nikos nici o cafea n-a vrut să bea că eram cam la limita timpului. Am urcat în același taxi cu care am venit și am pus cap compas Velestino, nu înainte de a da la maxim muzica grecească care se auzea în difuzoare 🔊🔊🔊 Are rost să vă mai spun că nici eu nici el n-am auzit telefoanele când a sunat ghidul român din autocar, disperat că nu știe pe unde suntem și când ajungem? So what? Let’s party, greek party! Nici pe drumul de întoarcere Nikos nu s-a dezmințit și a încetinit în toate zonele în care puteam să fac fotografii frumoase, când a văzut că n-am suficientă lumină a deschis trapa și am putut ieși să fac niste filmulețe superbe, ca să nu mai spun că mi-a dat voie să înregistrez cu telefonul toate melodiile care mi-au plăcut de pe CD-ul din mașină  și le-am cântat împreună pe cele pe care le știam, că taxiul ăla se transformase în  bouzoukia pe roți.

Am ajuns în timp util la locul de întâlnire unde ne aștepta autocarul și a trebuit să ne luăm la revedere și de la Nikos. Am avut parte de al doilea ȘOC din partea agenției care ne-a obligat să mergem până la Glyfa împreună cu grupul care urma să ajungă în Evia, să-l așteptăm pe cel care se întorcea și  să parcurgem drumul înapoi. Sincer, n-am înțeles rostul acestui drum Velestino-Glyfa-Velestino, de ce a trebuit să pierd trei ore pe drum când le puteam petrece mai frumos și mai eficient în Pelion. 

Singurul beneficiu a fost că drumul de la Volos la Glyfa e chiar frumos, la fel ca peisajul din port.

Una peste alta, a fost o vacanță frumoasă, dar scurtă, ca de obicei 🙂 Dacă m-aș întoarce? Cu siguranță, dar numai atunci când voi putea să fac de la cap la coadă o vacanță do it yourself 😎😎😎