De ce iubesc muzica grecească? Povestea cutremurătoare a cântecului „O Salonikios”

Muzica este un limbaj universal. Ne aduce împreună, ne apropie, ne face să zâmbim sau să ne curgă o lacrimă. Ne ridică de pe scaun într-un dans nebun sau ne face să retrăim momente mai mult sau mai puțin plăcute din viață. Avem uneori senzația ca au fost cântece scrise special pentru noi. Ni se potrivesc, ne descriu. Pentru că, in definitiv, muzica este viață. Iar muzica grecească nu face exceptie. Spune o poveste si are o poveste. Uneori frumoasă, cu final fericit, alte ori tristă sau de-a dreptul cutremurătoare.

În 1985, Stratos Dionisiou   lansa piesa cu titlul „O Salonikios” (Bărbatul din Salonic), un tsifteteli vibrant în care compozitorul a încorporat o manea veritabilă (nu din cele contemporane care ne agresează auzul și sunt o insultă la adresa bunului simț). „Hai, eliberați ringul, dansează bărbatul din Salonic! Deodată strunele iau foc, bărbatul din Salonic dansează și îi place. Hai, faceți loc, ringul e al lui!”

Dar cine a fost, de fapt „O Salonikios”, bărbatul care a inspirat cântecul lui Dionisiou? Care este povestea lui?

La jumătatea anilor ’70, ușa unui club de noapte din Salonic se deschide larg. Cu toate că primele raze ale soarelui își făcuseră deja apariția și clienții erau bine amețiți de alcool, silueta bărbatului înalt care intră nu trece neobservată. Cei care îl cunosc pe bărbosul frumușel devin neliniștiți și își feresc privirea. Cei care nu-l cunosc, văzând reacția celor dintâi, se sperie. Mersul său leneș și privirea sa nu lasă loc de întors. Este stăpânul nopții, în cel mai rău înțeles al cuvântului, iar Salonicul este „bârlogul” lui.  El face legea și nu pierde nici un prilej să o arate, în orice mod, oricât de dur sau de sângeros ar fi acesta.

O viața dedicată crimei

Yannis Gouliovas (Γιαννης Γκουλιοβας) s-a născut în Kollindros, o localitate la aproximativ 60 km de Salonic.  Nu i-a plăcut școala și nici n-a învățat vreo meserie, însă de mic i-au plăcut banii, mai ales cei obținuți ușor. Nu ajunsese încă la vârsta majoratului când a fost arestat prima oară pentru că a furat o motocicletă și, de atunci, școlile de corecție și închisorile i-au devenit a doua casă. Ca de obicei, acela care petrece mai mult timp în spatele gratiilor decât în libertate „intră student și iese rector” în ale fărădelegii. Începând cu anul 1965, faima lui capătă dimensiuni de „legendă”. Salonicul este „teritoriul” lui și de aici i se trage și porecla. Fanfaron, proxenet, dur, extrem de periculos, nu ezită să tragă cu pistolul sau să scoată cuțitul pentru orice fleac. Intră în cluburile de noapte și pune arma pe masă ostentativ, doar ca să transmită mesaje celor care, în marea lor naivitate, ar încerca să-i submineze ori să-i conteste supremația.

Poliția este în permanență pe urmele lui, dar asta nu pare să-l deranjeze. Din contră, timpul petrecut în spatele gratiilor constituie un bun prilej să-și facă noi cunoștințe ori „să se odihnească”. Îi plăcea la nebunie să folosească în fața instanței cuvintele unui celebru anarhist: „Sergentul m-a arestat în numele legii. Eu l-am pocnit în numele libertății.” Cazierul lui depășea jumătate din Codul penal: port și uz ilegal de armă, proxenetism, șantaj, furturi, tâlhării, distrugeri de proprietăți, loviri, vătămări corporale grave, opoziție în fața autorităților și lista poate continua.

Jocurile de noroc și șantajul

Cu cât fărădelegile lui se înmulțeau  și creșteau in intensitate, cu atât îi sporea faima, devenind mai lacom și mai sigur pe el. Conducea mașini de lux, paria sume astronomice la hipodrom și își făcea veacul în tripouri clandestine unde îi plăcea să joace în special poker cu cărțile pe față.  Cei ce-l cunoșteau spuneau că era tot timpul însoțit de două prostituate pe care le spolia de câștigurile de peste noapte și pe care le obliga să stea lângă el ca să „îi surâdă norocul”. În caz că refuzau, nu ezita să le pălmuiască de față cu toată lumea. De la un anumit moment, „O Salonikios” a început să fie principala preocupare a polițiștilor, pentru că deja strânseseră stive de mandate de arestare și de plângeri (cele mai multe anonime) referitoare la crimele pe care le comitea. Printre cei care l-au denunțat, sub rezerva anonimatului, s-a aflat și o celebră cântăreață a epocii care, într-o noapte s-a prezentat la secția de poliție cu o rugăminte cel puțin bizară. A cerut permisiunea să înnopteze acolo câteva zile  întrucât un bărbat a urmărit-o și a amenințat-o că îi crestează chipul. Încercările polițiștilor de a o determina să dezvăluie numele agresorului au fost zadarnice, femeia spunând că se teme pentru viața ei. Într-un final, artista le-a spus polițiștilor ceea ce banuiau de multă vreme, precum și ca Gouliovas a șantajat-o și a fost nevoită să-i dea sute de mii de drahme pentru a nu-i face rău.

Expansiunea în Atena

Ori faptul că poliția începuse să-l încolțească, ori că începuse să-l atragă viața de noapte din Atena , cert este că încercarea de a-și extinde teritoriul în capitală n-a întârziat. Si-a găsit imediat ocupație, la început colectând „taxă de protecție” de la mici baruri din cartierele rău famate și continuând cu furturi și șantajuri. Pare, totuși, că în 1977, norocul începe să îl părăsească puțin câte puțin. Într-o noapte în care își făcea rondul pe la cluburile de noapte să încaseze „taxa de protecție”, ajunge la barul „Greek Saloon”, parchează mașina de-a latul străzii, blocând toată circulația și intră să-l caute pe proprietar. O patrulă din forțele de intervenție rapidă, care trecea întâmplător prin zonă, rămâne blocată în trafic. Unul dintre polițiști coboară să vadă ce se întâmplă și, când află că șoferul indisciplinat este înăuntru, intră după el. În momentul în care îl  vede, infractorul încearcă să scape, nu înainte de a trage un foc de armă. Polițistul încearcă să-i blocheze ieșirea, însă Gouliovas îi sparge o sticlă în cap și fuge. Deși amețit, omul legii îl urmărește, dar în pofida faptului că trage trei focuri, nu-l nimerește pe răufăcătorul care apucase să urce în mașină și să plece în trombă.

Confruntarea fatală și sfârșitul

După această întâmplare, prinderea și depunerea în spatele gratiilor a gangserului în vârstă de 30 de ani devenise pentru oamenii legii o datorie de onoare. Tot ce le lipsea era o informație, un pont. Poate că în Salonic să fi fost pe teritoriul său unde să facă legea, dar în Atena își făcuse prea mulți dușmani și „pontul” nu a întârziat să vină. La 29 septembrie 1977, un necunoscut informa autoritățile că Gouliovas se află într-un tripou din cartierul Kipseli. Informația este considerată ca provenind din sursă sigură și, câteva minute mai târziu, forțele de ordine încercuiesc tripoul „tăindu-i” lui Gouliovas orice posibilitate de scăpare. Unul dintre polițiști a intrat și a întrebat „Cine este O Salonikios?”, apoi, fixându-l cu privirea pe tânărul brunet, cu mustață, a continuat „tu ești O Salonikios?” 

Criminalul s-a ridicat imediat de la masa de joc și s-a îndreptat spre toaletă cu intenția de a fugi. Polițiștii care erau deja înăutru, l-au prins și l-au imobilizat, însă bărbatul nu era dispus să se predea cu ușurință. Cu o mișcare bruscă, reușește să se elibereze de cei doi polițiști care-l țineau și să îndrepte cuțitul spre unul dintre ei strigând:„dă-te înapoi că îți  scot mațele”. Când să dea lovitura fatală, polițistul a scos pistolul și l-a împușcat în piept.

„Bărbatul din Salonic” și-a dat ultima suflare în ambulanță care îl transporta la spital.

Sursa: www.newsbeast.gr, Photo credit: www.mixanitouxronou.gr, www.music-bazaar.com