Cum am petrecut sfârșitul lumii? Watch me!

Sfârșitul lumii este o noțiune cu atât de multe înțelesuri, că fiecare o percepe în felul său. De cele mai multe ori, percepția este negativă, creează panică, stări de anxietate și tulburări emoționale. Este firesc, într-un fel, deoarece natura umană se identifică perfect cu zona de confort. Iar astfel de schimbări, de cele mai multe ori bruște, fără o pregătire prealabilă, ne scot din zona de confort și ne pun în fața unor situații pe care, uneori ni le-am dorit, dar când le primim, nu știm cum să le facem față. Am trăit până acum, câteva situații caracterizate, la momentul respectiv, drept „sfârșitul lumii”. Au fost situații neașteptate, cu multă suferință și panică. Însă toate au venit la pachet cu o supradoză de timp liber. Cu momente perfecte pentru reflecție și a face pe îndelete lucruri pe care le tot amânam din lipsă de timp.

Primul sfârșit al lumii

Prima situație pe care mi-o amintesc este seara cutremurului din 4 martie 1977. Aveam puțin peste 7 ani când Pământul s-a scuturat violent. Din fericire, în zona în care locuiam, nu au fost victime omenești și nici pagube materiale considerabile. Cu toate acestea, pentru siguranța noastră, am fost sfătuiți să rămânem în case vreo săptămână.

Copil fiind, am avut o minivacanță neașteptată și un bun prilej să mă ocup pe îndelete de trusoul păpușilor. Deodată, aveam timpul necesar să fac tot ceea ce amânasem pentru că lecțiile mă secătuiau de vlagă.

Al doilea sfârșit al lumii

Trecuseră mai puțin de 10 ani de la momentul 4 martie 1977 când, explozia centralei de la Cernobîl ne-a ținut din nou în casă, o bună bucată de vreme. Norul radioactiv, purtat de vânt, ne putea afecta sănătatea, fără să-l vedem și fără să-l simțim. Din nou am avut parte de o vacanță spontană.

Dacă în copilărie joaca trecuse în plan secundar, la vârsta adolescenței, lecturile care nu făceau din programa școlară aveau alocat foarte puțin timp. Brusc, timpul s-a dilatat, a încetinit și cărțile care așteptau răbdătoare pe rafturi să fie citite au fost luate una câte una.

A urmat o perioadă relativ normală, dar în care timpul se comprimase la maximum. O alergătură continuă și o permanentă criză de timp. Aș fi dat orice pentru o oră în plus de somn, de plimbare în parc sau de stat pur și simplu degeaba. Toate păreau un lux pe care nu mi-l permiteam.

Am crezut că dacă aș avea un ceas (nu purtasem niciodată), voi gestiona mai bine timpul. Așa că am început să colind magazinele cu ceasuri damă. L-am purtat la încheietură și parcă, făcusem pace. Dar, timpul trecea la fel, în același ritm amețitor, de carusel. Până când, într-o zi a anului 2020, cineva a strigat: „Opriți timpul!”

Cum petrec astăzi sfârșitul lumii? Watch me!

Timpul s-a oprit, iar eu m-am hotărât să nu mă mai războiesc cu el. Ba, mai mult, să-l folosesc la maximum și să-l țin sub observație cu un smartwatch. Pentru că stau mai mult în casă, am început să bucătăresc mai mult. Aveam atâtea rețete pe care nu mă urneam să le prepar căci, fiind în premieră, mi-era teamă să nu le stric. Să pierd timpul și să mă întorc la senvișurile de zi cu zi. Cum vă spuneam, am luat asta ca pe o activitate relaxantă și nivelul de stres a scăzut considerabil.

Este fantastic când timpul este de partea ta și tu de partea lui.

Până acum, mișcarea nu era punctul meu forte. Câteva plimbări lungi pe jos la sfârșit de săptămână, înotul din vacanță și câteva zile de drumeție reprezentau toată activitatea mea fizică. Nu mi-a plăcut niciodată să merg la sală. Numai gândul la o sală neaerisită și ticsită de mirosuri îmi dă dureri de cap mai mari decât îmi provoacă spondiloza cervicală. Ca să nu mai vorbesc de programul total nepotrivit cu programul meu zilnic.

Din punctul ăsta de vedere, un smartwatch este cel mai bun aliat pentru că:

• monitorizează pașii și numărul de calorii arse prin mișcare;
• analizează nivelul de hidratare / oxigen al corpului;
• are funcție de termometru;
• muzică integrată;
• ne recomandă personalizat, prin animații, ce tipuri de exerciții ni se potrivesc (de exemplu, la modelele Garmin Vivomove/Vivoactive);

Când stau acasă, uit complet de telefonul mobil. De multe ori, mă iau cu treabă ori scriu pe blog și când pun mâna pe telefon am zeci de mesaje care așteaptă răspuns. Ceasul inteligent nu mă lasă să amân nicio conversație, în contextul distanțării fizice.

Iar la sfârșitul zilei, în timp ce eu mă odihnesc, el îmi monitorizează somnul și calitatea acestuia. Este pentru prima oară când simt că timpul are grijă de mine, nu eu am grija timpului.

Articol scris pentru SuperBlog

Sursa foto: pixabay.com și watchshop.ro