Croazieră în Paxos-Antipaxos: Întâlnire cu delfinii!

Astazi m-am gândit să scot din pușculița cu amintiri una dintre cele mai frumoase excursii pe care le-am făcut în prima vacanta în insula Corfu : Croaziera în  insulele Paxos-Antipaxos. Vă spuneam și cu alte ocazii că nu concep o vacanță în Grecia fără o croazieră și/sau fără o seară grecească. Excursia am cumpărat-o de la agenția care a organizat și sejurul și n-a fost, poate, cea mai inspirată alegere. Am plecat din fața hotelului, pe la ora 8.30, cu un autocar de vreo 50 de locuri, împreună cu ghida, cu destinația Lefkimmi, unde urma să ne îmbarcăm pe vasul de croazieră. Dacă am fi studiat puțin ofertele din stațiune, am fi putut avea același lucru aproape la jumătate de preț, cu plecare chiar din stațiunea Benites, unde eram cazați. Dar, din greșeli înveți. Drumul a durat cam o oră, iar peisajul a fost fascinant, însă peripețiile nu au întârziat să apară. Într-o curbă foarte strânsă, cu case cu balcoane ieșite mult în afară, ne-am întâlnit cu un utilaj care ocupa cam un sfert din banda noastră de mers. Acum ne uitam că șoferul nostru are două opțiuni: ori șterge balconul, ori pupă mastodontul. După câteva minute de manevre executate cu un calm și o dibăcie ieșite din comun, cu sprijinul tuturor celor care se aflau mai mult sau mai puțin întâmplător în zonă, cei doi coloși au reușit să treacă milimetric unul pe lângă celălalt, iar noi am izbucnit într-un ropot de aplauze. În port ne aștepta vasul de croazieră cu o capacitate de peste 300 de locuri și  care arăta ca un bloc plutitor. ☹️ Singurul avantaj al unor astfel de nave este că balansul ne se simte atât de rău ca într-o navă de dimensiuni mai mici. Nu știu cum s-a întâmplat, dar grupul nostru a ajuns ultimul la îmbarcare și nu mai era nici măcar un petic de loc la umbră.😎 Ne-am instalat pe puntea descoperită, am lăsat în urmă  insula Corfu trecând pe lângă Capul Kavos, cel mai sudic punct și am ieșit în marea largă de culoare indigo.

Pe vas erau grupuri de toate națiile și limbile: greci, englezi, cehi, polonezi, maghiari, nordici, italieni și români, fiecare grup cu ghidul său care s-a instalat în cabina de comandă pentru a traduce explicațiile de pe traseu. Căpitanul a prezentat traseul și fiecare obiectiv în momentul în care treceam pe lângă el în limba greacă, apoi fiecare ghid pe rând pentru grupul său. De aici a început balamucul. Nu știu care a fost algoritmul de prezentare (probabil în ordine alfabetică), dar cert este că până ajungea ghida de limbă română să spună ceva „atracția” era de mult depășită și ne apropiam de următoarea, plus că cei care aflaseră deja de la ghidul lor despre ce e vorba în propoziție își continuau cu voce tare conversațiile oprite temporar, fără pic de respect pentru ceilalți. 👎

Prima oprire a fost pe insula Antipaxos, la Voutoumi Beach, catalogată pe drept cuvânt  must-see și cea mai frumoasă plajă din zonă. Cei care aleg să petreacă un sejur pe insula vecină Paxos, ori închiriază o barcă, ori iau un taxi-boat din portul Gaios și vin aici pentru cel puțin o zi de plajă. Deși vasul era foarte mare, a acostat destul de aproape de țărm, iar cei mai curajoși au înotat până la mal. Cei mai mulți am preferat să ne bălăcim pe lângă vas într-o apă turcoaz, de data asta, atât de clară, încât unii au spus că le e teamă să sară că se lovesc de fundul apei. După jumătate de oră de bălăceală am pornit spre vestul insulei Paxos să vedem grotele săpate în țărmul de calcar. Legenda spune că zeul Poseidon a înfipt tridentul în coasta Epirului și a desprins insula Corfu pentru a o dărui soției sale, nimfa Amfititria. 

Când a aflat că aceasta i-a fost infidelă, orbit de gelozie, a închis-o într-o grotă mai mică din insula Paxos, aflată în vecinătatea unei grote mai mari care poartă numele zeului mărilor. Aceasta a reușit să se salveze săpând un tunel și să iasă printr-o grotă alăturată. Din păcate, vasul nostru era prea mare ca să pătrundă în grote, așa că ne-am mulțumit să le admirăm de departe și să ne uităm cu invidie la bărcuțele care intrau pe o parte și ieșeau pe partea celaltă.

În drumul către capitala insulei Paxos, portul Gaios, și-au făcut apariția delfinii. Poate că nici nu-i remarcam dacă nu ne atrăgea atenția căpitanul, fără să își dea seama că 300 de oameni vor năvăli la propriu, de era cât pe-aci să se răstoarne hardughia 😱 Numai prezența lui de spirit a făcut să nu avem parte de o tragedie, mințindu-ne frumos (dar sănătos), că sunt și pe partea cealaltă. Am tras o spaimă zdravănă dar, o dată pericolul trecut, ne-am continuat călătoria și în scurt timp am ajuns în cochetul port Gaios unde am avut la dispoziție două ore pentru plimbare și masă. Aici am anticipat că la taverna pe care au recomandat-o toți ghizii ar fi fost fizic imposibil să încăpem toți și să și avem parte de o masă decentă (doar dacă nu rezervaseră un salon de nuntă cu meniu fix pentru noi) 😜 și am preferat să ne plimbăm prin orășel și să colindam magazinașele de pe faleză. Primul magazin în care am intrat a fost unul cu bijuterii din aur și argint care jur că ar fi putut face bani stând pe scaun dacă ar fi pus o taxă modică la intrare, ca la muzeu. Pe lângă faptul că toate erau superbe, cu pietre prețioase veritabile, n-am văzut nici măcar două perechi de cercei la fel. 😍😍😍 Toate erau unicat, lucrate manual și cu prețuri pe măsură. Alături, un magazin cu produse locale: vinuri, foarte bune, dar dulci spre leșioase, bureți și săpun din ulei de măsline și glicerină cu diferite culori și arome: portocalii (cu aromă de portocale și batoane de scorțișoară), turcoaz (cu alge de mare), roz (cu aromă și petale de trandafiri), alb-lăptos (cu vanilie) și multe altele. 

Ne-am pierdut pe străduțele înguste și în pantă și nu știu când a zburat timpul și nu ne-a mai rămas decât pentru o dulceață, o înghețată și o cafea grecească la una dintre tavernele cocoțate deasupra falezei. Curând, sirena a sunat de trei ori și ne-am prezentat la îmbarcare. Nu, nu toți. Două cupluri și-au forțat norocul și au sperat să nu plecăm fără ei. Vă aduceți aminte că v-am spus că  grecii te lasă în drum fără remușcări? Ei bine, au aflat pe propria piele. La vreo 10 minute după ce am plecat, cineva s-a prins că lipsesc. Dar nu numai ei lipseau. O puștoaică de vreo 13 ani din grupul de englezi s-a prins că-i lipsește rucsacul și urla că i-a fost furat, iar maică-sa n-a ezitat să se exprime că i se pare normal, având în vedere câți români sunt la bord. Pe bune, să mori tu! Degeaba a  încercat soțul ei s-o tempereze, inutilă intervenția căpitanului, cucoana o ținea una și bună și chiar s-a rățoit la acesta că nu face nimic. După vreo jumătate de oră am avut parte de o oprire neprevăzută în program.

O barcă de mare viteză aducea cu ea cele două cupluri rătăcite și rucsacul pe care domnișorica, prea ocupată să se converseze pe telefon cu prietenii lăsați acasă, îl uitase lângă scaun în taverna în care fusese cu părinții, iar aceștia din urmă, amețiți bine de soare și de bere, nu avuseseră grijă de el. Sincer, m-aș fi așteptat ca după lămurirea situației cucoana să-și ceară scuze, dar n-a făcut-o. 👎👎👎A făcut-o căpitanul în locul ei, iar ea s-a retras cu tot familionul și cu ce mai rămăsese din provizia de bere într-un colț și nu s-a mai mișcat până am ajuns înapoi în Lefkimmi. Undeva pe la jumătatea drumului de întoarcere, am reușit să găsim niște locuri în salonul ocupat aproape în totalitate de italieni. N-am zăbovit mult pentru că locul arăta exact ca pajiștile noastre după un picnic: doze de suc și de bere, sticle goale de apă, ambalaje de chipsuri, resturi de sendvișuri și de pizza, șervețele abandonate pe jos, pe mese, pe canapele, ce mai un talmeș-balmeș organizat! Vă spun sincer că mi-a crescut inima când am văzut că românii au fost,  de departe, cei mai civilizați, cei mai cuminți și când mi-am dat seama că nu deținem monopolul proastei creșteri. Una peste alta a fost o experiență obositoare, dar plăcută. Dacă aș repeta-o? Cu siguranță, dar cu un vas și un grup mai mici.