Competiția SuperBlog 2021 – în cifre, emoții și lecții
Sâmbătă, 18 Decembrie, s-a jucat ultimul act din competiția SuperBlog 2021. La fel ca anul trecut, Gala SuperBlog ne-a prins în case, la o întâlnire virtuală pe Zoom. Dar până la Gală, s-au întâmplat multe.
Competiția SuperBlog 2021 în cifre
Încă de la start, am știut că nu voi scrie la toate la probele, 25 la număr. Întrucât sloganul a fost „Competiția cu tine începe”, mi-am propus să particip la acele probe la care să dau tot ce am mai bun.
Așa cum anunțam în articolul de înscriere, obiectivul meu a fost să scriu un singur articol care să fie cel mai bun de până acum.
Am scris șase articole la tot atâtea probe, unul mai bun decât celălalt și am câștigat două premii. Cu toate acestea, m-am clasat pe locul 41 din 105 bloggeri înscriși la start.
În primul articol, „Eu, muza și Favi”, am încercat să fac pace cu muza, să mă ajute să duc la bun sfârșit ce mi-am propus în competiție. Am avut la dispoziție o mulțime de elemente cu care să creez o atmosferă cozy acasă. Am obținut primele 96 de puncte.
Al doilea articol a fost despre cafea. Nu este prima oară în competiția SuperBlog când sponsorii oferă produsele spre testare înainte de probă. De data aceasta, Kfea.ro, sponsor debutant, a oferit două sortimente de cafea boabe, iar eu am scris despre „Diminețile unui cafegiu cu pedigree”. Articolul a fost notat cu 97 de puncte.
A urmat o Terapie salină la singura salină urbană cu halogenerator din București. Nu mi-a fost greu, dar nici ușor să scriu, din cauza unei vechi afecțiuni pulmonare pe care am tratat-o atunci într-o salină naturală. Sincer, mă așteptam la mai mult de 95 de puncte, dar încă eram în grafic.
A patra probă la care am scris a fost propusă de Biano care ne-a provocat să creăm un moodboard în Biano Studio și să vedem cum ar arăta o cameră decorată cu produsele lor. Atâta m-am jucat cu mobile, flori, fotolii, canapele, covoare și decorațiuni interioare, că era să uit de text. Articolul „Creează un colț de relaxare cu Biano Studio” a primit 93 de puncte și mi-a stricat media.
Am recuperat la Anyoli, care a intrat pe piață cu un produs revoluționar chiar în timpul competiției. A fost cea mai frumoasă probă din concurs și la care chiar am vrut să câștig unul dintre cele trei premii. Dacă se poate, premiul al treilea, o brățară din aur cu talisman.
Nu știu cum s-au aliniat planetele, dar articolul „Anyoli – bijuterii inteligente care prind glas” mi-a adus 98 de puncte și locul al treilea în clasamentul probei.
Ultimul articol pe care l-am scris a fost pentru Farmec, sponsor cu tradiție în competiția SuperBlog și unul din brandurile preferate în ceea ce privește produsele cosmetice. De data aceasta, Farmec ne-a provocat să scriem dacă avem grijă de natură cum avem grijă de noi.
Oboseala începuse să-și spună cuvântul și iar mă gândeam să iau pauză. Dar ar fi fost păcat să nu scriu articolul „Am grijă de natură cum am grijă de mine și reciclarea are #Farmec” care mi-a adus 96 de puncte și unul dintre cele cinci premii.
Competiția SuperBlog 2021 în emoții și lecții
Ediția de toamnă a competiției SuperBlog a fost un carusel de emoții și de lecții.
Dacă am ales să nu fiu finalistă, nici n-am tocit tasta F5 în fiecare zi cu note. Însă tresăream de fiecare dată când erau anunțate notele și câștigătorii probelor.
M-am bucurat că Diana s-a cocoțat pe prima poziție de la prima probă și nu s-a mai dat jos. Am cunoscut-o virtual în vremea când făceam interviuri cu super bloggeri și offline la Gala SuperBlog 2019, când a ocupat locul al treilea. Dacă ar fi să îmi aleg un model în blogging, ea este. Disciplinată, organizată, tenace, creativă și sufletistă, nu ține nimic doar pentru ea și împarte cu generozitate tot ceea ce știe.
Am urmărit-o cu sufletul la gură pe Mirela, revelația sezonului de primăvară care s-a instalat pe locul al doilea și acolo a rămas. Mi-a plăcut că a scris în stilul ei, mult mai preocupată de jocul cu poveștile decât de „ce vor sponsorii”. Și ea și Diana m-au învățat lecția autenticității și le mulțumesc.
Ana-Maria Haller s-a clasat pe locul al treilea și cred că de la ea am învățat cea mai dură lecție. Îmi place mult să mă alint că n-am timp și n-am inspirație. Ana are și timp și inspirație în condițiile în care are și job și copil. Eu am doar job.
Revelația ediției de toamnă a fost Oana Lambrache, clasată pe locul al patrulea. Cu blogul ei care este o adevărată inspirație, a adus un suflu de prospețime așa cum a făcut Mirela în primăvară. O felicit și o invidiez că poate fi mamă de bebe și blogger, ambele cu normă întreagă.
Competiția SuperBlog 2021 s-a încheiat, aștept noua ediție din primăvara 2022.
Până atunci, ne revedem pe blog, pe Facebook și pe Instagram. Iar dacă nu te-ai abonat la noutăți, poți să o faci completând căsuța de mai jos.
5 Comments
miricretan
Almona, ❤️!
Almona Calatoreste
Felicitări, Mirela!
Diana
Mulțumesc, Almona ❤️ și felicitări pentru premiile câștigate
Almona Calatoreste
Cu mult drag! Mă bucur enorm pentru tine. Ești acolo unde trebuie să fii.
Diana