City-break în Abu Dhabi – o zi și un pic de lux și grandoare
Aventura în Socotra a început și s-a încheiat cu un city-break în Abu Dhabi. Așa cum am mai spus, sunt două zboruri directe spre Socotra, unul marți și unul vineri, iar o marjă de timp în Abu Dhabi este mai mult decât indicată.
City-break în Abu Dhabi – o zi și un pic de lux și grandoare
După un zbor din Istanbul de circa 5 ore (zbor deviat prin Egipt din cauza situației tensionate din Orientul Mijlociu), am ieșit din aeroport pe la ora 3.00 dimineața.
Prima impresie n-a fost chiar cea mai plăcută. La început de octombrie, când am ieșit de la aerul condiționat din aeroport, am avut senzația că am ajuns sub un uscător de păr imens, pornit la putere maximă. Aerul era fierbinte, umed și irespirabil.
În circa 40 de minute, am ajuns la hotelul City Seasons unde am rămas două nopți.
Despre hotel, nu pot spune prea multe pentru că n-am petrecut prea mult timp. Chiar a fost o cazare doar pentru duș și somn. Curățel, izolare fonică bună, apă fierbinte non-stop, cosmetice în baie, uscător de păr, saltele și perne confortabile, aer condiționat foarte bun, cană de fiert apa, ness, ceai și zahăr și câte o sticlă de apă de persoană, care se completau zilnic. De asemenea, un minibar în care să-ți pui ceva la rece.
După clasificarea locală, hotelul este de 4****, însă eu i-aș da cu indulgență 3***. Pot să înțeleg că nu sunt balcoane sau terase, dar nu înțeleg de ce nu se deschid geamurile. Și mai sunt și murdare. Păcat de poziționare și de priveliște.
City-break în Abu Dhabi – obiective turistice
Qasr Al Watan – Palatul Prezidențial
Primul obiectiv din Abu Dhabi a fost Palatul Prezidențial Qasr Al Watan. Dacă Dubai este centrul comercial și economic al Emiratelor Arabe, Abu Dhabi este centrul administrativ și cultural. Dacă vei vizita cele două Emirate, vei vedea că Abu Dhabi este un pic mai conservator.
Palatul Prezidențial se întinde pe 100 de hectare și este construit din granit de culoare albă.
Construcția a fost finalizată în anul 2017, iar în anul 2019, a fost deschisă pentru public.
Domul principal are diametrul de 37 de metri și este decorat cu un candelabru cu 350.000 de elemente din cristal.
Aripa estică poartă numele „House of Knowledge” și aici se află o bibliotecă cu peste 50.000 de volume, Coranul, Biblia, cadouri primite de la oficialitățile altor țări, veșminte tradiționale.
Aripa vestică este folosită în scopuri oficiale. Camera „Spirit of Collaboration” găzduiește întâlnirile la nivel înalt și recepțiile oficiale.
Grădinile și fântânile sunt și ele niște monumente de artă și de lux.
Accesul este la fel de securizat ca într-un aeroport. La intrare, predai țigările, brichetele și obiectele ascuțite și le recuperezi la ieșire.
Prețul biletului este de 65 AED pentru adulți și 30 AED pentru copii.
Turnurile Ethiad
Din zona fântânilor de la Palatul Prezidențial se văd foarte bine Turnurile Ethiad, un complex de 5 clădiri, din care 4 rezidențiale cu un hotel și una de afaceri, care au între 55 și 74 de etaje. Hotelul a fost rebranduit în 2020 sub numele de Conrad Abu Dhabi Ethiad Towers.
În turnul nr. 2, la etajul 74, se află restaurante și un punct de belvedere la 360°. Fiind cel mai înalt punct din Abu Dhabi (circa 300 de metri), oferă o vedere panoramică asupra orașului și Golfului Arabic.
Biletul de intrare costă 95 AED și include un voucher de 55 AED pentru mâncare și băuturi.
Marea Moschee Sheykh Zayed
Un city-break în Abu Dhabi sau doar o excursie de o zi din Dubai nu sunt complete fără o vizită la Marea Moschee Sheykh Zayed, una din cele mai mari moschei din lume.
Construcția a început în 1996 și edificiul a fost deschis pentru public în anul 2007.
Moscheea s-a dorit a fi un simbol al arhitecturii islamice moderne și un promotor de cultură și toleranță.
Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt care să descrie Marea Moschee din Abu Dhabi, acesta ar fi grandoare.
Cu o suprafață de peste 555.000 de metri pătrați, moscheea poate găzdui 55.000 de credincioși.
Domurile, minaretele, arcadele construite din marmură albă sunt de inspirație marocană și mogulă.
La interior, 11 ceasuri sub formă de petale de floare, din oțel încrustat cu perle, marchează timpul de rugăciune.
În principala cameră de rugăciune se află cel mai mare covor din lume lucrat manual. Acesta are 5.400 de metri pătrați și cântărește 35 de tone. Numai medalionul central al covorului a fost executat în circa 2 ani de numai puțin de 1.200 de artizani.
Zece piscine dreptunghiulare, în diferite nuanțe de albastru, înconjoară moscheea și reflectă imaginea arcadelor.
Unul din cele mai frumoase momente este apusul soarelui când moscheea pare să se acopere cu miere.
Noaptea, Marea Moschee este luminată în albastru.
Intrarea este liberă, trebuie doar să te înregistrezi și să iei biletul cu codul QR pe care îl scanezi. La fel ca la Palatul Prezidențial, lași țigările, bricheta, obiectele ascuțite și le recuperezi la ieșire.
O atenție deosebită trebuie acordată codului vestimentar. Bărbații pot intra cu pantaloni lungi și tricou cu condiția să nu fie mulate pe corp.
Femeile trebuie să poarte îmbrăcăminte lungă și lejeră (pantaloni, fustă, rochie), cu mânecă lungă, iar părul trebuie acoperit cu o eșarfă. Exclus îmbrăcăminte mulată, transparentă și pantofi cu toc.
Cât timp vizitezi moscheea, eșarfa trebuie purtată astfel încât să acopere cât mai mult părul. Nu poți să o dai jos nici măcar cât să-ți faci o poză. În cazul în care te observă paznicii, o să te pună să ștergi fotografia inclusiv din „coșul de gunoi”.
Nu există culori obligatorii sau interzise. Însă, nu poți intra, fie că ești femeie sau bărbat, dacă îmbrăcămintea ta are imprimeuri cu fețe umane.
După pandemie, nu se mai oferă gratuit ori spre închiriere ținute corespunzătoare. Dacă vii nepregătită, va trebui să cumperi o abaya cu glugă din mall-ul prin care se face accesul. Prețul unei rochii tradiționale este de 45 – 50 de AED.
Ferrari World
La întoarcerea din Socotra, am avut o escală generoasă în Abu Dhabi pe care am avut libertatea să o petrecem după bunul plac.
Cam toată lumea voia să vadă Louvre Abu Dhabi, dar cum aterizarea a avut loc la ora 16.00 și muzeul închidea la 18.30, a trebuit să ne reorientăm.
Am ales Ferrari World pentru că era relativ aproape de aeroport, cam 15 minute cu mașina și avea program mai lung.
Din păcate, am mers fără rezervare și era extrem de aglomerat. Dacă un moment ne-am gândit să mergem pe acoperiș, să vedem orașul de sus, aerul sufocant ne-a tăiat elanul de tot.
Am rămas în mall-ul prin care se face accesul, ne-am plimbat prin magazinul Ferrari și prin alte câteva magazine. Până la urmă, în Emirate, și mall-urile pot fi obiective turistice, nu-i așa?
Deși am avut la dispoziție doar o zi și un pic pentru un city-break în Abu Dhabi, a fost o experiență relativ plăcută.
Spun relativ deoarece, în pofida luxului și opulenței, orașul mi s-a părut lipsit de suflet, gol pe dinăuntru.
Mult beton, multă sticlă, multe mașini, dar puțini oameni pe afară. E drept, nici vremea nu permitea plimbări în aer liber când la ora 8.00 erau deja 32 de grade care se simțeau ca 40.
Mi-a plăcut însă, modul inteligent în care se construiește în Abu Dhabi.
De la înălțimea Turnurilor Ethiad, am văzut cum se pun bazele unui nou cartier. Drumurile erau deja trasate, asfaltate, marcate, semaforizate, alimentarea cu apă și curent electric era finalizată, dar nicio casă nu era încă ridicată. Poate n-ar fi rău să învețe și alții cum se face.
Deși nu pot spune că m-a impresionat peste măsură, cred că peste ceva timp am să-i mai dau o șansă, pentru mai multe zile, dar nu mai târziu de ianuarie-februarie când temperaturile nu sunt atât de ridicate.
Tu ce ai face într-un city-break în Abu Dhabi?
Spune-mi într-un comentariu, iar dacă ți-a plăcut articolul, distribuie pentru prietenii tăi!