Vacanță în Asia
-
Rătăcind prin satele de munte din insula Thassos
În prima vacanță am descoperit că pe lângă plaje și marea de culoarea turcoazelor, satele de munte din insula Thassos sunt niște giuvaeruri bine păzite. Aici parcă timpul stă în loc și regăsim autenticitatea vieții la țară. Liniștea la care tânjim după un an petrecut în tumultul marilor orașe aglomerate, zgomotoase, prăfuite. Sunt locuri în care auzi cum crește firul de iarbă și doar gândurile îți mai mai tulbură visarea.
-
12 modalități să ne stricăm vacanța în Grecia. Cum le evităm
Toți ne dorim vacanța perfectă. O visăm, o pregătim din timp, credem că nimic nu poate merge prost și totuși, inevitabilul se întâmplă. În fiecare an, forumurile de specialitate sunt asaltate de turiști care spun că și-au ratat vacanța. Dar nu își dau seama că ei sunt principalii vinovați. Iată 12 modalități în care să ne stricăm vacanța în Grecia, dar și cum putem să evităm foarte ușor acest deznodământ. 1) Sezonul nepotrivit O vacanță în perioada sărbătorilor (Crăciun, Anul Nou, Paști, 1 Mai, Rusalii) sau în luna August, pe lângă prețurile ridicate oferă și un surplus de aglomerație. Va fi foarte greu spre imposibil să găsiți un loc de…
-
Croazieră în Paxos-Antipaxos: Întâlnire cu delfinii!
Astazi m-am gândit să scot din pușculița cu amintiri una dintre cele mai frumoase excursii pe care le-am făcut în prima vacanta în insula Corfu : Croaziera în insulele Paxos-Antipaxos. Vă spuneam și cu alte ocazii că nu concep o vacanță în Grecia fără o croazieră și/sau fără o seară grecească. Excursia am cumpărat-o de la agenția care a organizat și sejurul și n-a fost, poate, cea mai inspirată alegere.
-
Cum m-am lecuit de scuba-diving
In cele sapte vacante petrecute in insula Thassos am incercat cam toate excursiile optionale – croaziera, seara greceasca, jeep-safari, tur de insula, parasailing – organizate de agenții sau pe cont propriu. Singurul sport pe care nu il incercasem si care era pe lista must-try, scuba-diving. Si daca va spun de ce am amanat atat, o sa muriti de ras 😂 Cat imi place mie sa inot, sa ma balacesc si sunt in stare sa stau in apa pana imi se dizolva amprenta digitala, fac atac de panica si daca imi intra apa in nas la dus 😱 Nici cu snorkel-ul nu mi-a fost prea usor, dar tot mi se pare mai uman decat…
-
Tur culinar în Pelion
Când am planificat vacanța în Agios Ioannis Pelion, nu știam că telepatia funcționează atât de bine și aveam să ne întâlnim din nou, absolut întâmplător, cu aceiași prieteni cu care ne întâlnisem la fel de întâmplător în urmă cu patru ani în sudul insulei Corfu. Dacă prima oară perioada de vacanță s-a suprapus destul de mult timp, acum n-am avut la dispoziție decât câteva ore în prima noastră și ultima lor seară. Și unde puteam petrece mai frumos o seară între prieteni decât la o tavernă?