-
Grecia NU închide ușa pentru români
Scriam în urmă cu aproximativ două luni despre ziua în care în care ni s-a confiscat dreptul la vacanță în Grecia prin nesemnarea acordului de liberă trecere între România Grecia, Bulgaria și Serbia. Mi-am luat atâta hate, cât să-mi ajungă pentru două vieți. Astăzi, la ora prânzului, internetul a sărit în aer la aflarea veștii că Grecia închide ușa pentru români. Grecia nu închide ușa pentru români Într-un comunicat de presă, Guvernul Elen a anunțat că toți turiștii care intră prin punctul de trecere a frontierei terestre Promachonas trebuie să prezinte un test negativ pentru Covid19, de tip PCR, efectuate cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în…
-
Interviu cu Radu Voinea, manager Businesstrip
Anul 2020 va rămâne în istorie ca cea mai neagră perioadă pentru turism. Vocal sau insinuat, turismul a fost acuzat că a contribuit la răspândirea Covid19. Consecințele au fost dezastruoase atât pentru călători, cât și pentru industria turismului. La nivel individual, turiștii au rezolvat oarecum problemele cu reprogramări sau rambursări. Cum se vede situația din punctul de vedere al furnizorilor, aflăm de la Radu Voinea, manager Businesstrip și travel blogger.
-
Ziua în care ni s-a confiscat dreptul la vacanță în Grecia
Ziua de 19 Mai nu are o semnificație deosebită în istoria României. În istoria Greciei, 19 Mai este o zi de doliu, de comemorare și de aducere aminte. Este ziua în care sute de mii de greci de la Pontul Euxin și-au pierdut viața. Ziua în care Imperiul Otoman a trimis la moarte bărbați, femei și copii pentru simplul motiv că locuiau în teritorii stăpânite de turci. Începând de anul acesta, vom comemora și noi ziua de 19 Mai ca ziua în care ni s-a confiscat dreptul la vacanță în Grecia.
-
Curs SEO – 5 beneficii pentru bloggeri începători
SEO (Search Engine Optimisation) este piatra de încercare a oricărui site ori blog la început de drum. Fiecare proprietar de site sau blogger își dorește să atragă cât mai mulți vizitatori și să ajungă printre primii în rezultatele Google. Când am început să scriu pe blog, nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce este SEO, ori la ce folosește. Cu timpul, văzând că traficul pe blog tinde spre zero, am început să mă gândesc serios la un curs SEO.
-
Alege costumul de baie care te face să pari mai suplă de pe plaja.biz
Costumul de baie a încetat de mult să mai fie o piesă exclusiv pentru sezonul estival. O vacanță pe timp de iarnă într-o insulă exotică sau un week-end la un hotel cu piscină interioară și costumul de baie devine o piesă pentru tot timpul anului. De multe ori, nu suntem în cea mai bună formă să ne expunem pe plajă sau la piscină. Mai ales după sărbători, kilogramele în plus și colăceii se instalează confortabil și nu se dau duși cu una cu două. Ce e de făcut? Primul gând este o dietă severă și un program intensiv de exerciții fizice. Numai că eu sunt foarte comodă și nu mă…