-
Asul de treflă
Încăperea era plină de fum de țigară. Pe masa acoperită cu postav verde, o sticlă de whiskey pe trei sferturi goală, patru pahare pline pe jumătate, jetoane și un pachet de cărți uzate pe care abia se mai descifrau figurile și cifrele. O boxă mică, suspendată deasupra mesei de joc, revarsă o melodie de inimă albastră. Cine are noroc la cărți n-are noroc în dragoste își spuse Floria în timp ce-și privea tatuajul de pe încheietura mâinii: Asul de treflă. De data asta nu i-a purtat noroc și a pierdut câteva mâini la rând. Încă nu stăpânea arta concentrării și stăpânirii de sine ca Nick sau ca Mira. Era impulsivă,…
-
Invitația
O seară obișnuită de sfârșit de octombrie cernea o ploaie rece, măruntă și deasă desprinzând una câte una frunzele copacilor. Priveam covorul de foc ce se așternea sub balcon și sorbeam ceaiul fierbinte dintr-o cană cu peisaj de vară, pe care scrie cu litere albe „Thassos„. Telefonul mă anunța că am primit un mesaj text. Cine să fie la ora asta și ce vrea de la mine? Numai să nu mă cheme la serviciu, că pe ploaia asta, numai chef de înțepenit prin stații n-am. Am luat telefonul cu mâna tremurândă, în timp ce croiam în minte cele mai apocaliptice scenarii. O misiune de ultim moment, o cursă contra cronometru…
-
21 de întrebări și răspunsuri pentru anul 2021
Anul 2021 se apropie de sfârșit și în bunul obicei pe care l-am început anul trecut, când am formulat 20 de întrebări și răspunsuri pentru 2020, voi răspunde la 21 de întrebări pentru anul ce se încheie. Dacă anul 2021 ar fi un cuvânt, cred cel mai potrivit ar fi carusel. Un carusel de emoții, de lucruri bune, de realizări cu urcușuri și coborâșuri. 21 de întrebări și răspunsuri pentru anul 2021 1. Care e cea mai importantă lecție pe anul 2021? Că de prea multe ori, bunul simț și buna credință sunt luate drept slăbiciuni de care unii se simt îndreptățiți să profite. 2. Care e cel mai bun…
-
Șotron pe zăpadă – povestea mea și alte 30 de povești de iarnă
Antologia de iarnă Șotron pe zăpadă – Let it snow este un proiect al Editurii Siono la care am participat cu drag și multă emoție. Pe la începutul toamnei, așa cum ne-a obișnuit de anul trecut când au apărut volumele „Nuanțe de piper și ciocolată” și „Inima nu face riduri”, Editura Siono a lansat un nou concurs literar având ca personaj principal iarna. Întrucât mă pregăteam să plec din nou în vacanță și eram cam la limită cu timpul, ezitam în a scrie o poveste, mai ales că nu sunt nici mare fan iarnă. Însă Em, autoare a multor romane de succes și sufletul acestui proiect a insistat că vrea…
-
Secret Santa pentru o familie greu încercată
Secret Santa este un joc minunat, printre puținele obiceiuri și tradiții preluate de peste ocean, de care mă bucur cu adevărat. Este un joc în care cineva primește un cadou despre care nu știe nimic de la un expeditor pe care, la fel, nu îl cunoaște. Este un joc al emoțiilor și al bucuriilor. Sunt sigură că îl cunoști și probabil l-ai jucat și tu cel puțin o dată. Dacă știi despre ce este vorba sau ești la prima participare, îți propun ca anul acesta să fii un Secret Santa pentru o familie greu încercată din județul Cluj, mai precis din localitatea Gilău. Secret Santa pentru o familie greu încercată…