De ce casele din Santorini sunt vopsite alb-albastru
Casele din Santorini, albe ca niște cuburi de zahăr și cu obloane albastre, sunt imaginea pe care fiecare dintre noi o are în fața ochilor când vine vorba de Grecia. Însă nu doar în Santorini vedem aceste case, ci aproape în tot arhipelagul Cycladic. Se vorbește chiar despre o „arhitectură cicladică”, în care albul strălucitor și albastrul sunt culorile dominante și definitorii. De ce oare?
De ce casele din Santorini sunt vopsite alb-albastru?
Din moment ce pe drapelul Greciei vedem crucea albă și valurile mării albastre, ne gândim că acesta ar fi motivul. Cu toate acestea, clădirile din Cyclade sunt vopsite astfel din alte rațiuni decât cele estetice.
În anul 1938, în Grecia au apărut focare de holeră, inclusiv în insulele Cyclade. Prim ministrul de atunci, Ioannis Metaxas, a trecut o lege prin care locuitorii erau obligați să dezinfecteze clădirile cu var. La vremea respectivă, era cel mai popular și mai la îndemână dezinfectant. În același timp, decizia de a face toate casele din Santorini și restul Cycladelor albe era în perfectă concordanță cu spiritul său cazon: totul uniform, ordonat și impersonal.
Legea a fost păstrată câteva decenii și consolidată în timpul regimului dictatorial din anii ’60 – ’70.
Mult timp după aceea, insularii au continuat să acopere casele cu var alb. Culoarea strălucitoare reflecta razele soarelui și păstra răcoare în interior. Totodată, albul imaculat oferea confort psihic după anii de război și mizerie prin care trecuse țara.
Albastrul se pare că i se datorează tot lui Metaxas care voia să înlăture în totalitate culoarea roșie, simbol al mișcării comuniste.
Cum au devenit casele din Cyclade simbol al Greciei?
Dacă albul și albastrul caselor din Cyclade i se datorează premierului Metaxas, cea care le-a făcut cunoscute în întreaga lume este Regina Frederica de Hanovra. Soția Regelui Paul I, care a condus Grecia începând cu anul 1947, a fost o figură foarte controversată din cauza originii sale germane.
Se spune că în anul 1954, regina a invitat într-o croazieră pe Egee mai mulți membri ai familiilor regale și potențați ai vremii care au fost fascinați de frumusețea sălbatică a Cycladelor.
Un an mai târziu, i-a arătat proaspătului premier Kostas Karamanlis câteva fotografii cu case albe din Mykonos și a sugerat că vor fi cel mai bun agent de marketing pentru Grecia.
Că a avut perfectă dreptate, o demonstrează faptul că în anii ’60 – ’70, Mykonos a devenit insula prefrată a lui Grace Kelly și Jacqueline Kennedy Onassis și a altor celebrități.
De-a lungul timpului, casele din Santorini, văruite în alb și cu obloane albastre au devenit simbolul de necontestat al Greciei.
Așa cum casele n-au fost albe dintotdeauna, nici obloanele n-au fost albastre. De regulă, pe acestea, locuitorii le vopseau cu ce rămânea de la recondiționarea bărcilor de pescuit.
În momentul de față, unii sunt de părere că stilul alb-albastru ar trebui abandonat și casele din Santorini și din Cyclade să redevină multicolore.
Tu cum vezi pe viitor casele din Cyclade?
Spune-mi într-un comentariu, iar dacă ți-a plăcut articolul, share pe Facebook. Ne vedem și pe Instagram.
4 Comments
Otilia Dima
Ce articol interesant. Sunt la serviciu acum asa ca a fost o placere sa il citesc si sa visez la vacanta. 🙂
Chiar voiam sa iti scriu ca toate articolele tale, mai ales cele legate de cum se poate calatori acum in Grecia sunt foarte utile cititorilor. Felicitari pentru ce faci!
Almona Calatoreste
Mulțumesc, Otilia. Mă bucur că încă visezi la vacanță. Din păcate, în această perioadă, lucrurile se schimbă de la o oră la alta. Încerc să țin pasul și să ofer informații corecte.
Cristina
Super articol, Almona! Pentru mine detalii din astea fac diferența, îmi place mult să aflu detalii istorice sau legende, bârfe, povești despre un loc.
Almona Calatoreste
Da, ăsta-i farmecul unei vacanțe. Poveștile simple de viață și motivele lor banale.
Peisajele poți să le vezi și pe Discovery, dar tu nu faci parte din poveste.