Călătorind cu gândul spre casa de vis

Să fiu blogger de călătorie este fascinant. Cutreier lumea în lung și în lat, văd locuri noi, peisaje rupte parcă din basme, încerc aromele și gusturile fiecărei destinații. Însă ceea ce îmi doresc în fiecare călătorie este să cunosc oamenii la ei acasă. Și, dacă se poate, chiar la ei în casă. Să stau într-o casă particulară mi se pare mult mai interesant decât un sejur într-un hotel, fie el și de 5*, cu un confort la care, poate, nici n-am visat. Este modalitatea perfectă să intru în contact cu localnicii, să socializez cu vecinii și să simt altfel pulsul locului în care călătoresc. Și, de ce nu, să-mi fac o idee despre cum aș vrea să arate casa de vis.

În călătoriile mele,  în mari aglomerări urbane sau sate mici, uitate de Dumnezeu, am văzut sute de case. Unele erau mari, impozante, altele mici, dar cochete. Am văzut cartiere cu blocuri de locuințe și case răsfirate. Unele mă impresionau cu arhitectura deosebită, altele excelau prin simplitate.

Oamenii fac casele sau casele fac oamenii?

Se spune că o casă este cartea de vizită a celui care o locuiește, că poartă amprenta personalității celui pentru care a fost făcută. Dar casele, arhitectura lor, compartimentarea și culoarea fațadelor definesc comunități întregi de oameni. Dacă spun case albe cu obloane albastre, foarte mulți vor recunoaște căsuțele ca niște cuburi de zahăr din Santorini. Dacă spun o casă americană, primele lucruri la care mă gândesc sunt un gărduleț mic, alb și o bucătărie deschisă. Și să nu uit grătarul din curtea din spate unde, la sfârșit de săptămână, se fac cei mai suculenți burgeri. Dar cine n-a auzit de casele săsești ori de porțile maramureșene, adevărate repere pentru cultura și tradițiile românești? Omul sfințește locul și după cum arată casa știi și cum e omul, spune o vorbă populară. Dacă o casă este curată și îngrijită, atunci sigur omul care locuiește acolo este un bun gospodar. Iar despre o casă cu fațada scorojită se spune că este locuită de cineva care nu prea pune preț pe imagine. Există totuși și excepții, cel puțin în ceea ce privește ultima afirmație.

Am văzut în Corfu-Town  niște case cu fațade care păreau că stau să cadă și, dacă n-ar fi fost aparatele de aer condiționat, nici n-aș fi crezut că mai sunt locuite. Am aflat, însă, că sunt case monument istoric în care intervențiile sunt permise doar la interior. O locuință cu ferestre mari și plină de lumină se spune că este simbolul unui om deschis și optimist. În timp ce, un gard înalt și greu ori niște geamuri mici ar putea ascunde în spatele lor un om închis în el. Așa să fie oare? Un om nefericit își face o casă tristă sau, de fapt, este trist pentru că locuiește în casa nepotrivită?

Casa de vis – de la idee la produsul finit

De multă vreme mă gândesc să mă întorc în orașul de pe malul mării, unde am crescut, și să-mi fac o căsuță mică din care să văd cerul și marea în fiecare dimineață. Dar de la idee la produsul finit, drumul este lung și anevoios. Din momentul în care avem terenul potrivit, încep căutările și alergătura care parcă nu se mai sfârșesc. Mărturisesc că sunt un om comod și nu-mi place să pierd timpul. Sunt cea mai fericită când găsesc tot ce-mi trebuie într-un singur loc. Și mai am un principiu: dacă nu te pricepi foarte bine la ceva, lasă-l în seama profesioniștilor! Când am început demersurile, am crezut că singurele lucruri de care am nevoie sunt un proiect de casă și o echipă de constructori. Apoi, am aflat că lucrurile nu stau chiar așa. Am nevoie de o autorizație de construcție. Aici ar fi multe de spus despre cum s-au construit o groază de imobile pe repede înainte, iar autorizația de construcție a fost ultimul lucru pe care l-au obținut beneficiarii. Altfel nu-mi explic cum s-au construit case lângă poligoane de trageri, lângă piste de aeroport și în lunci inundabile. Dar asta este altă poveste. Pe lângă principiul despre care vă vorbeam mai înainte, în viață am mai învățat ceva. Dacă un lucru se face pe etape, atunci ele trebuie parcurse cronologic.

Îmi aduc aminte de un personaj din „Domnișoara Anastasia” care spunea că „De la ușă până la poartă, Dumnezeu a rânduit zece pași. Dacă vrei să faci numai unul, te împiedici de un bob de nisip și cazi în nas.” Mi-ar plăcea să pocnesc din degete și să fie gata casa, ca în basmele copilăriei, dar nu merge. Așa că am continuat documentarea pentru actele necesare. Este nevoie de un certificat de urbanism care are un termen de valabilitate de doar 12 luni. Ca să-l obțin, am nevoie de altă serie de avize și acorduri. Am nevoie de un plan de amplasament, trebuie să branșez căsuța la sistemul de alimentare cu apă și la rețeaua de canalizare. Nici fără electricitate nu pot să stau, așa că trec pe listă și un aviz pentru alimentare cu energie electrică. Ar mai fi avizul de salubritate și cel de gaze naturale. Deja am amețit și am pierdut o groază de vreme doar căutând pe internet actele necesare obținerii certificatului de urbanism. Fără acesta nu există autorizație de construcție și nici casă. Dacă mă apuc să și umblu după ele, probabil că va trebui să-mi iau un an sabatic și după aceea o vacanță lungă de tot. Dar pot să fac altceva. Aplic principiul nr. 1 și apelez la profesioniștii de la AIA-proiect. În felul acesta îmi văd visul cu ochii și scap de multe griji.

O echipă de profesioniști pentru visul meu

Am găsit la ei căsuța pe care mi-o doresc. Este o casă mică, doar cu parter. La o anumită vârstă scările devin greu de urcat și de coborât. Iar eu vreau o casă în stil dobrogean, mică și funcțională. Ei o prezintă ca pe o casă de vacanță, dar pentru o familie ca a mea este perfectă și ca reședință permanentă. Mai ales că poate fi amplasată pe malul mării. Pe lângă proiectul de arhitectură, îmi oferă și proiectul de rezistență. Cu o structură din beton armat, cu stâlpi și grizi, sunt sigură că nu o zboară Crivățul. Tot ei se ocupă și de partea de instalații electrice, termice și sanitare. Mi-ar plăcea să am o instalație de încăzire prin pardoseală. Pe lângă faptul că s-ar încălzi casa mult mai repede și mai bine, aș scăpa și de aspectul inestetic al caloriferelor. Am aflat că echipa AIA-proiect poate să personalizeze proiectele caselor pe care le au în portofoliu astfel încât să am și o terasă, dar și compartimentarea pe care mi-o doresc.

Pe lângă toate acestea, mă pot ajuta și în lupta pentru obținerea avizelor de construire. Cu o echipă de oameni profesioniști, inimoși care să te sfătuiască și care să-ți ia cea mai mare parte din povară, parcă lucrurile nu mai sunt atât de grele. Abia aștept să lucrez cu AIA-proiect și, după ce casa va fi ridicată și gata să primească oaspeți, vă aștept la o cafea cu caimac.

Și în timp ce ne savurăm cafeluța, am să vă rog pe voi să-mi povestiți cum v-ați construit casa de vis.

Articolul a fost scris pentru cea de a treia probă a competiției Spring SuperBlog 2018, la propunerea AIA proiect