blogul meu
Păreri și gânduri,  Timp liber

Blogul meu a renăscut cu ajutorul Thecon

Când m-am hotărât să fac blogul, habar n-aveam de unde să încep și cum. Am avut o tentativă eșuată care a durat vreo 24 de ore, apoi am primit ajutor de la prietena mea, Alina, veterană în ale blogginguluiSincer, dacă nu era ea, nu puteam vorbi astăzi despre blogul meu. Am început cu teamă și câteva luni bune l-am ținut în „incubatorul” WordPress. Tot ea m-a bătut la cap să-i fac blogului căsuța lui și să-l trec pe domeniu propriu. Într-un final am ascultat-o și la începutul anului am făcut pasul decisiv. Așa luat naștere almonacalatoreste.ro.

Dar asta nu a fost suficient și greul abia atunci a început cu adevărat. Pentru că, oricât de bun ar fi conținutul unui blog, aspectul trebuie să fie cel puțin pe măsura conținutului. Dacă pe WordPress arăta binișor, când l-am mutat s-a schimbat radical. Era șters și palid ca un mort. Mărturisesc că dacă aș fi aterizat întâmplător pe el, n-aș fi rămas mult timp. M-am gândit eu, în înalta mea înțelepciune de profan patentat, să schimb tema blogului. Zis și făcut. Am ales alta și am căzut din lac în puț. Blogul meu arăta acum ca un magazin on line. Era clar că avea nevoie rapid de un face-lift și eram hotărâtă să apelez la profesionești specializați în servicii web design.

Cum s-a întâlnit blogul meu cu Thecon?

Se spune că nimic nu este întâmplător și toate vin la timpul lor, cu un scop. Așa s-a întâmplat  ivit ocazia, la finalul competiției Spring SuperBlog 2018 să aflu despre campania de sustinere a bloggerilor. Am văzut câteva bloguri care beneficiaseră deja de „bisturiul” celor de la Thecon și mi-am zis, de ce nu? Am completat formularul și, aproape instantaneu, am primit e-mail de la George. Îmi spunea că el și echipa lui vor sta la dispoziția mea 2 ore să mă ajute cu servicii de design grafic, web development și optimizare SEO. Ce nu pot face este backlinks și să aducă trafic instant. Suna mai mult decât tentant, mai ales că singurul lucru pe care îl doreau de la mine era un articol în care să descriu experiența mea cu ei. Fair enough.

blogul meu

Face-lift pentru blogul meu

În e-mailul de deschidere, George mi-a spus că poate face sugestii de îmbunătățire, dar pot să-i spun și eu ce mă doare și cam ce schimbări mi-aș dori. Păi atât mi-a trebuit și i-am înșirat un pomelnic de doleanțe. Omul a fost extrem de receptiv și răbdător. Am schimbat peste 20 de e-mailuri, mi-a explicat ce ar trebui să fac și cum. Iar în final mi-a dat un set soluții. În locul fotografiei a construit un logo foarte frumos și foarte sugestiv. De fapt mi-a propus să aleg unul din două pe care le-a făcut. Apoi a umblat la structura meniului și la paginație. Numai că ideile lui nu se potriveau cu tema blogului meu. Ei și? Dacă tot am intrat în reparații capitale, a schimbat-o și pe asta. Tot așa, eu i-am spus cam ce aș vrea, iar el a căutat și mi-a propus două variante din care să-mi aleg. Jur că eu am albăstrit căutând în sutele de teme disponibile și pe astea două nu le-am găsit. A curățat balastul, a instalat și a configurat pluginuri pentru mărirea vitezei de încărcare. Și, uite așa, cele două ore, s-au transformat într-o lună. Iar asta confirmă principiul meu că anumite lucruri trebuie lăsate în seama profesioniștilor.

blogul meu

Acum, că aspectul blogului nu-mi mai stă ca un ghimpe în ochi, pot să mă concentrez pe ceea ce știu eu să fac mai bine, adică să scriu.

Dacă ai și tu nevoie de ajutor, nu mai sta pe gânduri!

2 Comments

    • Almona Calatoreste

      Cred că e un pic cam devreme pentru a analiza traficul. Dar arată mult mai bine și este mult mai ușor de parcurs și de răsfoit. În plus, bara laterală inexistentă până acum, dă un plus de vizibilitate lucrurilor importante pentru blog: abonare, articole recente, categorii, traduceri.

Lasă un răspuns

Vrei să primești gratuit ebook-ul

„10 secrete pentru o călătorie perfectă” ?

Introdu adresa de mail!

Mulțumesc că te-ai abonat. Verifică e-mailul pentru a descărca fișierul. Uită-te și în SPAM, acolo unde intră de obicei notificările despre moștenirile din paradisurile fiscal.