-
Despre alegeri și renunțări. Leapșa – La ce ai renunța?
Viața este un șir lung de alegeri și renunțări. Nu de puține ori suntem puși în situația de a alege între două rele. Sau pentru ceva trebuie să renunțăm la altceva. Uneori, alegerile sunt dificile, iar renunțările par imposibile. Alteori, ne lipsim fără regrete de anumite lucruri și le păstrăm pe acelea care ne fac plăcere, care ne umplu sufletul sau care ne aduc un beneficiu. Leapșa pe care am primit-o de la Mirela Marin este despre alegeri și renunțări.
-
Martha Cinipă – Mamă de 2, super blogger de 10
Dacă săptămâna trecută am stat de vorbă cu Dana Maria Jugăurs, participant cu state vechi în competiția SuperBlog, astăzi, vine la taifas cu super bloggeri Martha Cinipă, un boboc care a trecut cu succes botezul de foc.
-
Dana Maria Jugăurs – prințesa parfumurilor
După lupte „seculare” care au durat fix 4 ediții SuperBlog, am reușit să o conving să vină la taifas cu super bloggeri pe Dana Maria Jugăurs, una dintre cele mai simpatice veterane ale competiției. Dincolo de o bloggeriță minunată, cu o scriitură vivace și plină de umor, Dana este o enciclopedie în materie de cosmetice. În general, noi femeile vorbim mult despre de toate. Însă Dana este capabilă să vorbească ore întregi despre parfumuri, fără să se repete și fără să emită banalități.
-
Leapșa muzicală – muzică neconvențională
Când am primit leapșa muzicală de la Dana Codori, mi-am dat seama că n-am scris de mult despre muzică. Nici despre interpreți, nici despre concerte. Și nici povești din spatele cântecelor. Am acceptat cu drag provocarea, mai ales cerințele seamănă izbitor cu cele din basmul Fata săracului cea isteață de Petre Ispirescu. Vă mai aduceți aminte de fata care trebuia să vină la curtea boierului nici călare nici pe jos, nici pe drum nici pe lângă drum, nici îmbrăcată nici dezbrăcată? În genul acesta sună și leapșa muzicală: Postați o piesă muzicală care să nu facă parte din ceea ce numim în mod comun muzică și ascultăm de obicei la…
-
La taifas cu Izabela Miklos, alias Be Free Be Zen
Pe Izabela Miklos am cunoscut-o la Spring SuperBlog 2018. Eram amândouă pasionate de călătorii, la început de drum în blogging. Vine astăzi la taifas cu super bloggeri o fată free și zen. Almona călătorește: Cititorii îți savurează scrierile, însă, chiar dacă n-o spun, mor de curiozitate să afle cine se află în culisele blogului Be Free Be Zen. Povestește-ne mai multe despre tine! Izabela Miklos: La multi ani! Multi deja ma stiti, activez in lumea blogging-ului de aproape 3 ani. Am terminat facultatea de Comunicare si Relatii Publice si master in Turism, calatoriile si fotografia sunt pasiunile mele, ma linistesc, ma fac sa fiu Libera si Zen, de aici si numele blog-ului Be Free…